Hibrizii cu înfăţişare umană: Dezvăluirile unei femei răpite de extratereştri despre infiltrarea hibrizilor

[Notă: Noi credem că extratereştrii sunt îngeri căzuţi, demoni sau fiinţe spirituale căzute din alte dimensiuni.]

de James Bartley

James Bartley

James Bartley

Interviul cu Karen

JB – Poţi descrie câteva dintre experienţele tale în care au fost implicaţi extratereştri gri şi unele din celelalte entităţi pe care le-ai observat la bordul navelor? Ai descris că ai văzut un hibrid gri-reptilian mai mare, care părea să răspundă de extratereştrii gri aflaţi la bordul navelor. Poţi să detaliezi?

KA – Cele mai multe dintre experienţele mele cu extratereştrii gri, atât înalţi cât şi scunzi, sunt destul de standard. Cei scunzi par să fie lucrătorii; mă iau, mă duc la bord, mă ajută să-mi scot hainele şi mă duc oriunde au ei nevoie să fiu. Cei mai înalţi pe care i-am întâlnit par să facă cea mai mare parte din examenele şi procedurile medicale. I-am auzit pe alţii descriindu-i ca „doctori”, şi cred că este probabil o evaluare corectă. Totuşi pare să le lipsească atitudinea de compasiune a medicului faţă de pacient.

Ca multe femei răpite, procedurile pe care le fac ei uneori asupra mea par să aibă un aspect puternic ginecologic. Pe lângă acestea, adesea am parte de proceduri prin care extratereştrii gri înalţi mă privesc ţintă. Uneori acestea sunt pentru a stârni anumite emoţii, uneori ei îmi arată imagini (atât aleatoare cât şi dirijate), iar uneori par să fie mai interesaţi să obţină informaţii de la mine, sau să mă instruiască cu privire la cum să simt, să acţionez sau să mă comport. În ultimii câţiva ani am devenit tot mai conştientă de acest fenomen în viaţa mea, de privitul ţintă pentru a obţine informaţii şi pentru a-mi controla acţiunile a devenit tot mai frecvent.

human-alien-hybridPrima dată când am văzut fiinţa care pare să fie un hibrid între un extraterestru gri şi un reptilian, a fost în legătură cu prima mea întâlnire cu un anumit hibrid cu înfăţişare umană. Fiinţa extraterestru gri-reptilian m-a instruit ce trebuia să-l învăţ pe hibridul uman, ce trebuia să simt cu privire la el, şi că nu trebuia să spun niciodată nimănui despre el. A făcut toate acestea printr-o procedură îndelungată prin care m-a privit ţintă, şi a fost foarte eficient. Mai târziu l-am văzut în multiple ocazii, şi întotdeauna în legătură cu hibrizii cu înfăţişare umană. L-am văzut de asemenea interacţionând cu hibrizii umani în prezenţa mea, iar ei păreau să facă întotdeauna orice spunea el. Părerea mea este că ori era responsabil, ori era unul dintre cei responsabili pentru programul om-hibrid.

JB Când ai început să ai prima dată experienţe cu hibrizi cu înfăţişare umană? Care sunt unele dintre lucrurile pe care te-au făcut să le faci hibrizii? Ai descris că ai fost folosită să îi instruieşti pe unii dintre ei cum să se asimileze în societatea umană. Poţi să detaliezi aceasta şi alte faţete ale interacţiunii tale cu hibrizii?

KA – Prima mea experienţă cu un hibrid cu înfăţişare umană a avut loc când aveam 6 ani. Acela a fost întotdeauna în preajma mea, deşi uneori pare să dispară un an sau doi. Totuşi, întotdeauna pare să se întoarcă. Deşi arată foarte uman, manierele lui sunt ţepene şi ciudate. Cred că cei mai mulţi oameni ar şti că ceva nu este în ordine, dacă ar interacţiona conştient cu el.

Cam cu doi ani în urmă, am fost prezentată (de către hibridul extraterestru gri-reptilian menţionat mai sus) unui alt hibrid, care arăta foarte uman. În cursul a aproximativ opt luni, l-am instruit în situaţii sociale variate şi l-am ajutat să se potrivească în societatea noastră. Nu cred că cineva ar fi putut spune că era diferit de un om la vreun nivel, afară doar dacă nu ar fi dezvăluit-o el.

De atunci au fost destui hibrizi cu înfăţişare umană pe care i-am instruit să se potrivească în societate. Ca parte a acestui lucru, m-au făcut să fac lucruri precum să merg cu ei la magazine universale şi să le explic/arăt cum să cumpere lucruri, de ce anumite lucruri trebuie cumpărate, de ce altele nu este nevoie să fie cumpărate, cum să folosească banii, rolul casierului, potrivirea hainelor înainte de a le cumpăra, şi cum să depoziteze mâncare în mod corespunzător (când cumpără legume şi fructe). Am avut şedinţe lungi în care le-am explicat situaţii sociale, de la „bună” şi alte saluturi potrivite, până la „la revedere”. Adesea ei îmi pun telepatic o întrebare care conţine şi o imagine în mintea mea. Conversaţia telepatică este foarte, foarte diferită de conversaţia auditivă. Imaginea este adesea a unuia din ei într-o situaţie socială unde s-a întâmplat ceva care le-a atras atenţia. În una era decorul unui grup, iar hibridul era nelămurit dacă trebuia să salute fiecare persoană din cameră în mod personal. Aceasta a dus la o conversaţie lungă despre grupuri şi petreceri, şi despre eticheta socială potrivită care se cere.

În afară de a-i ajuta să se potrivească în societate, a existat întotdeauna o puternică legătură sexuală cu cei mai mulţi dintre ei. Lasă-mă să-ţi spun direct că nu-mi place deloc implicarea mea în acest fenomen. Mă aflu într-o relaţie dedicată şi nu doresc să am aceste legături. Totuşi, nu mi permite să aleg. Cele mai multe relaţii încep cu o procedură în care sunt privită ţintă, care fie va evoca sentimente specifice, fie mă va face pasivă. Tot chinul acesta este mai degrabă „o afacere obişnuită” pentru ei, şi ei nu par să obţină aceeaşi plăcere din ea ca noi. Totuşi, pentru un anumit motiv, pare că este o parte necesară a formării lor.

JB – Poţi să descrii diferitele tipuri de hibrizi, din punctul de vedere al comportamentului sau a ceea ce-ţi fac, sau te fac să faci?

KA – Până în acest punct, toate răspunsurile mele au inclus în general numai pe acei hibrizi cu înfăţişare umană care par să se asimileze în societatea noastră. Ei par să aparţină unui grup şi acţionează similar unul cu celălalt. Primul lor focus este să se potrivească aici pe Pământ şi să nu atragă atenţia asupra lor înşişi. Din ceea ce pot spune eu, vor doar să se amestece printre noi. Ceea ce mă fac ei să fac pentru ei are legătură cu aceasta, şi am intrat în unele detalii la ultima întrebare despre acele activităţi. Conduita lor este de obicei una de învăţare, dar fără greş, nevoile lor sunt întotdeauna pe primul loc. Dacă sunt obosită, mă doare ceva, sau în alt fel nu sunt destul de odihnită ca să-i ajut, nu contează prea mult. Şi dacă nu vreau relaţii sexuale cu ei, de asemenea nu are impact asupra situaţiei. Acest grup are un singur scop în ceea ce trebuie să îndeplinească, şi orice altceva trece pe locul doi.

Există un alt grup cu care interacţionez frecvent, care par să fie mai preocupaţi de securitate. Niciodată măcar nu a arătat vreunul dintre hibrizii preocupaţi de securitate vreun interes să se potrivească în lumea noastră. Ei sunt preocupaţi ca tot ce fac ei să rămână secret, şi ca nicio dovadă a programului în derulare să nu fie obţinută. Fiindcă vorbesc despre experienţele mele cu unii oameni, am avut de multe ori de-a face cu hibrizii preocupaţi de securitate. Ei sunt focusaţi complet pe discreţie, conformare şi protecţie, atât pentru hibrizi, cât şi pentru ceilalţi extratereştri.

Când am suficientă încredere să spun cuiva despre unele din lucrurile care mi se întâmplă, de obicei pot să contez pe o vizită a unuia sau mai multora dintre cei preocupaţi de securitate. Ei îmi vor spune că nu trebuie să vorbesc despre nimic ce are de-a face cu ei, şi vor întări aceasta privindu-mă ţintă, prin ceea ce eu numesc „împingere” în mintea mea. Este un fel de control pe care ei îl folosesc asupra propriilor mele gânduri, iar dacă „împing” destul de tare, este foarte dificil să înving aceasta. Mă simt deodată ca şi cum nu vreau să discut nimic, sau că nu vreau să dau drumul la o cameră de înregistrare ca să îi prind pe film, depinde de situaţie. Am devenit expertă în a simţi când am aceste aversiuni la lucruri, şi pot să lupt împotriva lor. Totuşi, mă îngrijorez într-adevăr că există sugestii care mi s-au dat de-a lungul timpului, pe care nu le cunosc suficient pentru a le pune la îndoială. Sugestiile pe care mi le dau durează de obicei câteva luni, fără întărire. După aceea par să-şi piardă puterea de a mă controla, deşi ideile rămân. Dacă sugestiile sunt importante, ei le vor întări periodic, astfel încât efectul de estompare să nu aibă loc.

O altă funcţie a celor de la securitate este să pedepsească. Dacă mă lupt suficient cu sugestiile lor, vor da o pedeapsă, ca descurajare suplimentară. Pedepsele au fost orice, de la viol, la abuz fizic (uneori cu oase rupte), la jocuri ale minţii, la imagini oribile şi ameninţări împotriva celor la care ţin eu. Şedinţele de pedepsire pot să dureze uneori de la 6 la 8 ore, şi încorporează multe din variatele pedepse pe care le folosesc ei. Odată, când am avut informaţii pe care le vroiau şi mă împotriveam să le spun, m-au tratat câteva nopţi la rând, toată noaptea, cu abuz. Am fost violată şi lovită în mod repetat, şi de asemenea mi-au împins capul sub apă până am simţit că mă înecam. În cele din urmă, ei fie obţin informaţia, fie trec la o altă tactică. Nu renunţă niciodată.

JB – Un bărbat răpit cu care am vorbit, de asemenea a descris tortura fizică şi psihologică pe care hibrizii au comis-o asupra lui. Hibrizii acţionau ca şi cum el, cel răpit, era cel rău, şi merita să fie pedepsit. Şi el a fost abuzat sexual de reptilieni şi hibrizi. A fost aceasta similar cu felul în care te-au tratat hibrizii cu care ai interacţionat?

KA – Cred că am răspuns cumva la aceasta la întrebarea de mai sus, dar da, tind să mă trateze în mod similar. În ochii lor, eu sunt „cea rea” fiindcă vorbesc despre ei altora. Mă împotrivesc sugestiilor lor şi încerc foarte din greu să mă împiedic să îi ajut cu planurile lor. Ceea ce face din mine cineva care trebuie pedepsit în orice mod doresc ei. Ascultarea este pentru ei numele jocului, şi atât timp cât nu cooperez, continuă abuzul. Totuşi, acestea fiind spuse, acest fapt se întâmplă numai cu hibrizii orientaţi spre securitate. Hibrizii orientaţi spre asimilare în general nu sunt abuzivi, ci mai degrabă preocupaţi de situaţie. Am avut situaţii când am fost destul de necooperantă pentru unul dintre ei, şi au chemat un hibrid orientat spre securitate ca să se ocupe de problemă.

JB – Cât de mult au pătruns hibrizii? Au fost descrişi că au infiltrat fiecare segment al societăţii. Este ceea ce ai observat?

KA – În viaţa mea de zi cu zi nu vin în contact cu cei care sunt în guvern sau în poziţii ale puterii. Deci nu i-am observat în aceste poziţii, dar este de înţeles. Ar putea foarte bine să fie, iar eu să nu ştiu.

I-am observat în magazine universale şi în alte locuri publice. Ocazional, când privesc la televiziune un eveniment în direct, văd unul. Desigur, nu pot fi sigură, dar este ceva în felul în care arată şi în conduita lor, care declanşează alarma în mine. Îi văd într-adevăr în multe situaţii diferite şi aceasta pare să se întâmple tot mai frecvent. Presupun că se infiltrează în tăcere în toate profesiunile şi clasele sociale.

JB – Care sunt capacităţile psihice şi metafizice manifestate de hibrizi? Ai descris cum pot să apară deodată în casa ta, chiar când uşile şi ferestrele sunt închise. Poţi detalia?

KA – Cred că abilităţile lor pot fi împărţite în puteri mintale şi puteri fizice. Din punct de vedere mintal, pot conversa folosind telepatia, controlul gândurilor şi sentimentelor unui om în mare măsură, pot să inducă paralizia la oameni, pentru a preveni lupta fizică sau fuga, şi pot să forţeze răspunsuri psihologice, ca excitaţia sexuală.

Din punct de vedere fizic, i-am observat trecând prin pereţi şi ferestre precum fac extratereştrii gri mici. I-am văzut de asemenea afectând uneori dispozitivele electronice precum soneria de la uşă (nu una mecanică, ci una electronică) şi un computer. Nu sunt sigură dacă acesta are loc accidental sau deliberat. Când am observat eu fenomenul, părea să fie accidental. Cum ai menţionat, au apărut în casa mea când toate uşile şi ferestrele au rămas închise. Nu am observat cum o fac, dar presupun că în acelaşi mod ca extratereştrii gri mici, care utilizează o rază de lumină în proces.

JB – Poţi detalia ce încearcă să facă când privesc ţintă în ochii tăi? Ai indicat că era o formă de control al minţii, când fie încearcă să te condiţioneze să gândeşti sau să te comporţi în anumite feluri, fie invers, să te facă să uiţi anumite lucruri. Ai menţionat cum îţi fac ceva care generează gânduri şi amintiri pe un subiect dat. Poţi detalia?

KA – Când mă privesc ţintă în ochi, se pot întâmpla multe lucruri, în funcţie de situaţie. Când nu am fost în vreun fel ascultătoare, adesea primul lucru pe care îl fac ei când sosesc, este să mă privească ţintă ca să vadă ce am făcut sau nu am făcut. De exemplu, am spus cuiva de subiectele despre care îmi este interzis să discut? Mi-am amintit prea mult despre ultima întâlnire? Am obţinut cumva o probă fizică despre ei, ca o fotografie sau o înregistrare? Privitul ţintă este primul lucru pe care îl fac ei pentru a obţine răspunsuri la aceste întrebări şi altele asemenea lor.

Cu privire la culegerea de informaţii despre ascultare, de obicei ei folosesc aceeaşi şedinţă de privit ţintă, ca să introducă comportamentul „potrivit” în mine. De exemplu, dacă descoperă că am vorbit cuiva despre ei, pot să „vâre” ideea să nu mai vorbesc niciodată despre acel subiect. Sau poate că nu voi mai vrea să vorbesc vreodată cu acea persoană. Dacă găsesc vreo dovadă a neascultării, aproape întotdeauna includ instrucţiuni proiectate pentru a-mi controla comportamentul în vreun fel. Ocazional, folosesc ei înşişi instrucţiuni de control, pentru momentele când întăresc sugestii vechi sau în circumstanţe similare.

Un alt mod în care folosesc ei procedurile de privit ţintă este pentru a obţine informaţii despre chestiunea învăţării/asimilării. Ceea ce se poate întâmpla în format linear, prin care unul din ei mă priveşte ţintă şi pune o întrebare, iar apoi eu răspund la ea. Procesul se repetă cu întrebări diferite (totuşi aproape întotdeauna pe acelaşi subiect). Acest fapt este mai degrabă lent şi similar cu purtarea unei conversaţii obişnuite. Marea diferenţă este că imaginile şi sentimentele pot fi de asemenea date împreună cu cuvintele, pentru a mări sensul întrebării.

Un mod diferit în care folosesc ei privitul ţintă pentru a învăţa un subiect, este mai complex de descris. Hibridul va începe prin a mă privi ţintă şi voi deveni conştientă că-mi face ceva, dar nu voi şti exact ce. Foarte rapid, voi simţi în mai mare măsură o legătură cu mintea hibridului şi voi „auzi” un subiect. Subiectul nu va fi în cuvinte, ci mai degrabă într-o formă de gândire pură. Instantaneu, mintea mi se va umple cu orice ştiu eu despre subiect, chiar şi cu lucruri minore şi obscure. Orice am legat vreodată în vreun fel de el, va fi acolo. Apoi voi simţi ca şi cum întreaga cantitate de cunoştinţe este transferată hibridului. Uneori ei fac aceasta cu patru sau cinci subiecte la rând. De obicei procedeul mă lasă simţindu-mă extenuată şi secătuită de puteri.

Alte moduri în care au folosit ei privitul ţintă asupra mea au inclus faptul de a-mi da imagini şi a-mi arăta lucruri. Uneori ele sunt folosite pentru a-mi explica ceva, ca ceva ce vor ei să fac eu. Alteori sunt folosite ca o formă de pedeapsă şi mi se arată imagini răscolitoare ale unor prieteni şi membri de familie răniţi din cauza acţiunilor mele. Imaginile pot fi foarte puternice şi par absolut reale când le văd.

Ultimul mod în care folosesc ei privitul ţintă este ca să stârnească sentimente sexuale când vor fie să mă angajez în contact sexual cu ei, fie să realizeze proceduri ginecologice asupra mea. Şi-au folosit de asemenea abilitatea de a induce emoţii, în contextul forţării mele de a mă simţi protectoare faţă de hibrizii umani, şi în contextul generării de emoţii de dragoste şi încuviinţare.

JB – Poţi să descrii cum ţi-au ameninţat hibrizii prietenii şi pe cei dragi, şi cum i-au făcut pe unii din prietenii din sistemul tău de suport să rupă prietenia cu tine?

KA – Precum ştii, este încă puţin cam dificil pentru mine să vorbesc despre aceasta, deoarece tocmai am suferit pierderea unui prieten. Ei mi-au spus în multe ocazii că dacă vorbesc cu cineva în detaliu despre ei sau despre experienţele mele, vor găsi persoana şi vor pune capăt relaţiei pe care o am cu ea. După ce au făcut-o cu mai mulţi, acum îi cred.

Par să fie mai preocupaţi de oamenii cărora le împărtăşesc multe informaţii în mod continuu, decât de un contact întâmplător. Dar sunt destul de eficienţi cu cei pe care îi consideră ameninţări potenţiale. De asemenea îi ameninţă în mod obişnuit chiar şi pe cei cu care nu vorbesc, dacă ei cred că-mi pasă destul de ei, ca să facă din ei un mod eficient de a mă disciplina. De exemplu, copiii mei sunt ameninţaţi, şi îmi sunt arătate imagini oribile despre chinul sau uciderea lor, când mă împotrivesc. Înţeleg aceasta ca însemnând că vor face să se întâmple acestea, dacă nu mă supun.

Sentimentul meu este că hibrizii preocupaţi de securitate au decis că nu ar trebui să vorbesc cu nimeni despre experienţele mele. Mai mult, a existat un efort concertat pentru a îndepărta orice fel de sistem de suport pe care îl am pentru a mă încuraja să mă împotrivesc lor, şi de asemenea de a discredita ceea ce spun, astfel încât dacă la un moment dat informaţiile devin publice, nimeni să nu le acorde atenţie. Până acum au fost eficienţi. Cred cu adevărat că dacă încep să lucrez din nou cu cineva, şi acea persoană va fi ruptă de mine în vreun fel.

JB – Poţi descrie o parte din tehnologia pe care au folosit-o în prezenţa ta şi ce feluri de tehnologie ai văzut în bazele lor?

KA – Raza de lumină pentru a urca în vehicule şi a coborî iar, este un component foarte obişnuit al tehnologiei lor. Cred că le permite să treacă prin pereţi, ca şi prin ferestre. [Extratereştrii gri fiind îngeri căzuţi, demoni sau fiinţe spirituale căzute din alte dimensiuni, nu au nevoie de această rază de lumină pentru a trece prin pereţi şi ferestre, ci au creat-o special pentru a-i induce în eroare pe oameni. Pentru lămuriri, clic pe Universuri cu mai multe dimensiuni decât al nostru.]

Am văzut lucruri puse pe capul meu în variate poziţii, care par să le permită fie să comunice mai bine cu mine, fie să mă controleze mai mult. Par să fie dispozitive electronice, şi de obicei există câteva momente de durere asociate cu ele, când îmi sunt aşezate pe cap. Unele din ele par să treacă prin partea de sus a capului, în timp ce altele trec în jurul părţii din spate sau de-a lungul zonei frunţii. Instrumentele par să le dea mai mult acces la mintea mea, deşi nu sunt sigură cum. În lunile recente am fost supusă la asemenea instrumente cu o frecvenţă crescută.

Într-un anume eveniment oribil cam cu un an în urmă, am fost aşezată în ceea ce arăta ca un scaun de pacient la dentist. Pe cap mi-a fost aşezat un dispozitiv, care mergea din spatele unei urechi, în jurul părţii din spate a capului, şi se oprea chiar înainte de a ajunge la cealaltă ureche. Când am privit în jos la corpul meu, am văzut electricitate arcuindu-se de o parte şi de alta a lui, dar nu m-am putut mişca pentru a încerca să opresc procesul. În mijlocul durerii şi fricii, un extraterestru gri înalt a început să se uite ţintă la mine, îmi amintesc că am încercat să mă împotrivesc, dar am simţit că era atât de puternic faţă de mine încât pur şi simplu mi-a îngropat sinele adânc înăuntrul meu. Nu am putut lupta deloc împotriva lui. În timp ce procesul continua, mi-am simţit mintea manipulată cu uşurinţă foarte mare de acea fiinţă. Când s-a terminat, am descoperit că nu-mi păsa prea mult de lucruri. Mă simţeam amorţită emoţional, în lipsa unui termen mai bun. M-am trezit în ziua următoare simţindu-mă în acelaşi fel, iar sentimentul persistă până în ziua de astăzi, deşi acum nu este la fel de puternic. Am fost pasionată în a mă lupta înainte de aceasta, dar după, pur şi simplu nu-mi mai păsa dacă luptam sau nu. Simt ca şi cum am pierdut o parte din suflet în acea experienţă. Trăiesc cu frica constantă de a fi dusă înapoi la acel scaun.

Am folosit de asemenea un dispozitiv ca o hartă. Era interesant, fiindcă părea să fie legat de gândurile mele. Mă uitam la ecran, şi devenea un fel de imagine 3D a unei hărţi. Când mă gândeam la drumuri sau hotare, deveneau luminate într-un anumit fel pe hartă. Drumurile păreau să se ridice când mă gândeam la ele, hotarele deveneau deodată vizibile, iar caracteristicile deveneau mai luminoase. Când mă gândeam ca călătoria pe drum, drumul în sine se răsucea şi se întorcea, şi părea că linia se mişca în mod real, ca şi cum călătoream pe ea.

Legat de hartă, am văzut multe dispozitive ca un ecran care, când te uitai la ele, deveneau o reprezentare 3D a oricărei imagini o expuneau. Acestea nu par să fie deosebit de interactive, ci controlate mai mult de extratereştri sau de hibrizi, ca ceva ce vor ei să văd sau să învăţ. Imaginea (imaginile) pare foarte reală şi uneori este dificil să fac deosebirea între viaţa reală şi o imagine, până nu se termină procesul şi ecranul este îndepărtat.

JB – Poţi să descrii ce s-a întâmplat în unele din locurile în care te-au luat hibrizii în oraşul tău? Ai descris un depozit plin de hibrizi.

KA – M-au dus în multe locuri ici şi colo în împrejurimile locuinţei mele. Există câteva clădiri abandonate în zonă, şi acelea au fost favoritele lor pentru ca un grup al lor să se întâlnească cu mine şi să transfere cunoştinţe, folosind metoda blocului de informaţii pe care am descris-o în întrebarea de mai sus despre privitul ţintă. Deoarece aceste clădiri adesea au în ele camere uriaşe, deschise, mulţi hibrizi pot să fie acolo în acelaşi timp.

I-am dus de asemenea la multe magazine universale din zonă, ca să-i învăţ cum să se descurce şi să cumpere articole. Un hibrid era fascinat de televizoare. În apropiere se afla un magazin deschis 24 de ore, care avea un perete de televizoare deschise, deci puteai vedea imaginile. Îmi cerea să-l duc acolo frecvent ca să se poată uita la ele. Alteori îl duceam la variate magazine universale sau la secţiuni din magazinele universale, şi îi explicam despre bunurile pe care le conţineau (precum farmacia şi toate medicaţiile etc.). Apoi trebuia să-i explic de ce ar cumpăra sau ar avea cineva în mână toate acele produse. Adesea, când făceam cumpărături pentru familia mea, venea un hibrid cu mine şi punea întrebări. De ce mă duceam la acel magazin? Care era scopul? Ce s-ar întâmpla dacă nu m-aş duce? Deseori întrebările păreau fără sfârşit. Ocazional hibrizii puneau întrebări chiar şi vânzătorilor, care răspundeau.

Desigur, i-am avut frecvent acasă la mine. Am fost de asemenea în apartamentele unde locuiau ei. Uneori pentru a putea inspecta apartamentul şi a mă asigura că nimic nu era greşit pentru a atrage atenţia asupra lor; alteori pentru privitul ţintă, pedepse sau relaţii sexuale.

JB – De asemenea, poţi descrie câteva din celelalte locuri, ca apartamentele în care locuiesc ei? I-ai învăţat pe unii dintre hibrizi cum să se amestece în societatea umană şi cum să-şi decoreze casele ca să le facă să arate normal. Poţi detalia?

KA – Din ceea ce am văzut, sunt în apartamente standard care se găsesc în complexe de apartamente. Oamenii locuiesc în apropierea lor şi lângă ei, şi presupun că nu au idee cine sau ce sunt vecinii lor. Am văzut un hibrid locuind într-un apartament, iar toţi ceilalţi din clădire sau complex sunt oameni. Am văzut de asemenea diferiţi hibrizi locuind în multe apartamente din aceeaşi clădire sau din acelaşi complex. În aceste cazuri pare că aproape ar fi ocupat clădirea sau complexul.

De cele mai multe ori pare să fie un hibrid într-un apartament, dar odată am observat cam patru hibrizi într-un singur apartament. Cred că era un apartament cu două dormitoare.

Lucrurile în care i-am corectat au fost orice, de la ceea ce este foarte evident, la ceea ce este foarte subtil. Mobilă în încăperea greşită – o dormeză în sufragerie, de exemplu, produse la cutie în frigider. Oale şi tigăi aşezate pe podea în camera de zi. Este uimitor ce ştiu ei, dar şi mai uimitor ce nu ştiu. Lucrurile traiului de zi cu zi trebuie să fie învăţate de cei care speră să se asimileze. A trebuit chiar să dau lecţii unuia despre cum se foloseşte un telefon şi de ce ai vrea să o faci. Am trecut prin cum se face duş, baie, şi rutina igienei de bază. De ce ai vrea un prosop în baie. Unde trebuie puse hainele, cum se gătesc lucruri simple, ce lucruri merg în frigider, ca să nu arate ciudat. Un frigider gol va arăta neobişnuit, dar aşa va arăta şi unul plin de lucruri ciudate, ca conserve la cutie. Am explicat şi când trebuie aruncate lucrurile care s-au stricat. Un frigider cu lapte în el arată bine, doar dacă laptele nu este vechi de 6 luni.

JB – Care crezi că este scopul ultim al faptului că aceşti hibrizi sunt aici?

KA – Bineînţeles, nimeni nu poate răspunde cu adevărat la aceasta în afară de extratereştri şi hibrizii înşişi. Dacă ar trebui să ghicesc, aş spune că scopul lor imediat este să infiltreze Pământul la fiecare nivel al societăţii şi în fiecare societate de pe pământ. Aceasta, la rândul său, mă face să concluzionez că scopul este ca în cele din urmă să preia planeta. Nu ştiu de ce. Ca să fiu sinceră, nu sunt sigură care motive sunt cele importante. Intelectual vorbind, ar fi frumos de ştiut. Dar din punct de vedere pur practic, ar trebui să ne concentrăm pe prevenirea acestui lucru, dacă este posibil. Motivele nu sunt necesare pentru a ne adresa ameninţării imediate, şi cred cu adevărat că este o ameninţare pentru modul nostru de viaţă şi existenţă.

Analiză şi comparare

Hibrizii par incapabili de a arăta vreun fel de gratitudine. Precum a arătat Karen, nu conta dacă era obosită sau istovită, dacă hibrizii vroiau să o violeze sau să o înveţe ore în şir, hibrizii întotdeauna obţineau ce vroiau.

Karen a instruit hibrizi de gen feminin şi hibrizi tineri, ca şi hibrizi de gen masculin. A antrenat câte un singur hibrid, sau hibrizi în grupuri. I-a antrenat într-un mediu complet extraterestru sau dimpotrivă, într-o locaţie mai lumească, ca un depozit sau un apartament. Mi-a spus că ei învaţă uimitor de repede. Am întrebat-o dacă hibrizii par să îmbătrânească în acelaşi ritm cu oamenii normali. A spus că păreau să îmbătrânească mai încet decât o facem noi, amintind de timpul când unul din hibrizii pe care îl vedea destul de des cu ani în urmă, s-a întors pentru o vizită neaşteptată. Hibridul nu părea să fi îmbătrânit deloc.

[James Bartley, A Female Abductee’s Revelations Of Hybrid Infiltration. Copyright © James Bartley. James a fost răpit de extratereştri şi a fost expus la nivele înalte de război spiritual. Este student la Istorie Militară cu accent pe Informaţii – Contrainformaţii şi Operaţiuni Speciale. A studiat în Anglia şi Germania, a lucrat in industria semiconductorilor, în industria telecomunicaţiilor şi în Guvernul Regional ca mediator. A lucrat, de asemenea, pentru Serviciul Civil la un comandament militar important, într-o funcţie legată de Serviciile Secrete. În trecut a deţinut o afacere.]

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Marian says:

    Îndrăznesc, dar voi aveţi certitudinea acestor mărturii, înainte de a deveni articole de site public? Nu doresc să fiu ingrat, dar par nebunii? Nu că nu aş crede! Dar ceilalţi oameni, reacţia lor?

    • Admin says:

      Pentru cele două mărturii din seria cu hibrizii nu avem nicio certitudine. Dar unora le plac genurile SF și fantasy… :)

Leave a Reply to Admin Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *