12 moduri de a opri activitatea demonică, bântuirile şi manifestările spirituale

de Dante Fortson

Săptămâna aceasta a fost o săptămână destul de ciudată pentru mine, deci vă voi împărtăşi câteva experienţe spirituale foarte personale. Pe lângă cele despre care voi vorbi astăzi, o doamnă m-a contactat fiindcă soţul ei experimentează manifestări demonice, iar ei vor să ştie cum să le oprească. Sper că această postare îi va ajuta pe ei, şi pe oricine altcineva care caută răspunsuri.

Mulţi dintre voi m-au auzit vorbind despre casa veche a bunicului meu, unde am început să experimentez multe activităţi supranaturale de la o vârstă foarte fragedă. Ceea ce nu am împărtăşit multor oameni, sunt evenimentele supranaturale majore care au avut loc în viaţa mea. După ce vă voi împărtăşi aceste experienţe, vă voi spune cum să opriţi să se întâmple.

Copilăria mea timpurie

La începutul anilor ’90, bunicul meu şi-a vândut casa oraşului, iar acum, exact în acel loc se află o băcănie. Înaintea băcăniei din prezent, a mai fost una, care a eşuat. M-am dus în amândouă magazinele şi niciunul din ele nu mi s-a părut în ordine din punct de vedere spiritual. Casa a dispărut, dar prezenţa este încă acolo.

Motivul pentru care aceasta are relevanţă pentru săptămâna mea, se datorează faptului că mai devreme, săptămâna aceasta, am umblat prin câteva dintre cutiile vechi ale bunicului meu. Pe când umblam prin ele, am găsit poze cu casa.

Casa bunicilor lui DanteÎn această poză nu este vizibilă întreaga casă, ea se întindea mult mai departe în stânga, iar proprietatea avea, de asemenea, un duplex, al cărui proprietar era tot bunicul meu.

1. Este aceeaşi casă în care am simţit ceva stând deasupra mea în mijlocul nopţii.

2. Aceeaşi casă unde am auzit paşi în mijlocul nopţii, în timp ce toată lumea dormea.

3. Aceeaşi casă unde am văzut cearşafuri trase după colţ, când bunica m-a trimis să le iau din hol (numai noi doi eram în casă).

4. Aceeaşi casă unde ceva se mişca afară în jurul ei, noaptea târziu, dar a dispărut la poartă.

5. Aceeaşi casă unde am auzit vocea care mi-a spus să mă botez. De fapt, prima oară când am auzit vocea strigându-mi numele şi i-am spus bunicii mele, ea mi-a spus că era „omul rău” (expresia ei pentru diavol), şi să nu răspund.

Jucărie Knight Rider

Jucărie Knight Rider

Când am crescut, i-am spus mamei despre unele din lucrurile care mi se întâmplaseră, iar ea mi-a povestit câteva poveşti din copilăria ei. Odată, a spus ea, i-a apărut unchiul ei mort, altădată jucăriile ei au prins viaţă în mijlocul nopţii. Acea poveste m-a supărat, fiindcă mi s-au întâmplat două evenimente care mi-au implicat jucăriile. Jucăria mea Knight Rider s-a mişcat, iar eu am gândit că era cel mai grozav lucru, până am încercat să-i arăt mamei şi nu s-a mişcat. Pe vremea aceea nu m-am gândit la aceasta. Acum ştiu ce se întâmpla. Al doilea eveniment a fost ursuleţul meu Ruxpin, care vorbea fără baterii. Aceasta m-a speriat, şi l-am distrus.

Descoperirea voodoo

Mătuşa mea locuise în casa aceea cu bunicii mei, în dormitorul din spate. În cele din urmă a sfârşit la cămin, iar camera era goală. Pe atunci îmi era teamă să dorm în camera aceea (de fapt în toate camerele), dar ceva nu era în regulă cu acea cameră. Într-o zi am fost indiscret şi am căutat prin câteva dintre sertarele din cameră, în timpul zilei. Am găsit o sticlă cu un fel de lichid verde şi cu o pasăre în ea. Mi-a dat fiori. Când am crescut, am descoperit că ea practicase voodoo.

Ceea ce nu am ştiut este că bunicul a păstrat toată mobila după ce a vândut casa, şi că ea a ajuns în camera de depozitat lucruri din casa în care stau eu acum. Nu am avut idee nici că era aici, fiindcă nu am avut cheie la ea până recent. De fapt până de curând nu am folosit-o. Cu câteva luni în urmă, l-am plătit pe omul care are grijă de curte să o arunce, din cauza istoriei ei. Nu am vrut să am nimic de-a face cu ea şi nu am vrut să o vând nimănui. Sper că a aruncat-o cu adevărat, spre binele lui.

Lumină după moarte

Cei mai mulţi dintre voi cunosc povestea mea despre cum am încercat să canalizez extratereştri, dar sunt câteva poveşti pe care nu le-am împărtăşit, despre casa în care am locuit în anii de liceu. Ne-am mutat într-o casă mai mare, la scurt timp după întâlnirea mea demonică „extraterestră”. Aproape imediat au început manifestările.

1. În prima noapte în care am stat noi acolo, două femei au ieşit din debara şi au vorbit cu mine în mijlocul nopţii (posibil un vis, dar foarte viu). Au plecat chiar înainte de răsărit.

2. Odată l-am auzit pe frăţiorul meu urcând în fugă scările şi trântind uşa în mijlocul zilei, dar câteva minute mai târziu el a intrat în casă, deci nu am idee ce a fost aceea.

3. Televizorul se deschidea singur şi orice tablou era atârnat deasupra şemineului, cădea după câteva zile.

4. Într-o după-amiază, în timp ce dormeam, am fost ţinut ca să nu mă ridic, am văzut umbre zburând deasupra mea şi am auzit râsete în timp ce se întâmplau acestea.

Jucărie Furby

Jucărie Furby

De departe, cele trei experienţe din casa aceea care au fost cele mai tulburătoare, au avut loc în primul meu an de liceu. Sunt sigur că cei mai mulţi dintre voi îşi amintesc de jucăriile Furby (care erau deja înfiorătoare), ei bine, mama obişnuia să le colecţioneze. Într-o zi jucam şah pe computer, iar una din ele a spus dintr-odată „plictisitor”. Apoi i s-au alăturat toate. După ce i-am spus mamei ce s-a întâmplat, le-a pus în spaţiul de depozitare de deasupra garajului, care se întâmpla să fie sub podeaua mea. Dintr-un oarecare motiv, bateriile au murit toate în acelaşi timp, şi toate au început să vorbească cu „vocea jucăriei Moartea”, care sună demonic. Aceasta s-a întâmplat sub podeaua mea, timp cam de o săptămână.

Următoarea experienţă a avut loc într-o dimineaţă în jur de 6 a.m. Mama a spus că vine să mă trezească, fiindcă ceasul meu deşteptător suna, dar m-a auzit vorbind într-o altă limbă în camera mea, ceea ce a speriat-o, aşa că m-a lăsat pur şi simplu în pace. Nu-mi pot aminti conversaţia, dar a avut loc. Faptul că mama m-a auzit vorbind într-o limbă care a speriat-o, mi-a confirmat că probabil a fost mai mult de un vis.

În sfârşit, după ce a murit bunica, lumina de la intrare a început să se aprindă singură. Ne-am gândit că ceva nu era în ordine cu dispozitivul folosit pentru reglarea intensităţii luminii, dar el funcţiona bine. Cel mai straniu lucru era că atunci când reglam lumina, după câteva minute ea revenea la intensitatea maximă. Ar fi putut fi probleme electrice, dar era ciudat.

Casa mea bântuită

În anul 2006 mi-am vândut apartamentul şi am cumpărat o casă. Am avut rezerve cu privire la ea din prima zi în care am văzut-o, dar mi-am ignorat sentimentele şi am cumpărat-o oricum. Ar fi trebuit să ştiu mai bine, pe baza tuturor experienţelor mele dinainte.

1. Radioul se deschidea singur în timpul nopţii.

2. Limba de la televizor era schimbată de la engleză la spaniolă. Când am schimbat-o înapoi, în dimineaţa următoare era în franceză.

3. Am construit un studio de înregistrare în casă pe când eram încă implicat în muzică, şi întotdeauna aveam sentimentul că cineva era acolo cu mine.

4. Un prieten de-al meu mi-a spus că un „glas de femeie” i-a zis să iasă din baia mea într-o noapte, iar eu nu-i spusesem niciodată nimic despre ce se întâmpla în casă.

5. Când soţia mea şi-a rupt glezna, în mijlocul nopţii cârjele ei au fost aruncate de uşă, făcând-o să creadă că era cineva în casă, care încerca să intre în camera noastră. M-a trezit din somn şi m-am dus imediat să verific casa. Am întrebat-o cum a ajuns cârja la uşă şi nu a ştiut.

6. În momente aleatoare în timpul nopţii, ceva ne închidea televizorul din cameră. I-am spus soţiei mele că eu am setat accidental cronometrul, dar era o minciună. Am rămas treaz într-o noapte şi am observat o umbră în cameră, chiar înainte de a-l închide. L-am deschis, şi imediat a fost iar închis.

7. Am împărtăşit această experienţă mai înainte, dar am văzut broaşte uriaşe, de mărimea unui câine mare, sărind prin casă, în timp ce experimentam paralizie în somn.

8. Într-o noapte soţia mea a crezut că mă aude intrând în casă, închizând uşa şi mergând direct în cameră cu cheile, dar când s-a uitat, nu era nimeni acolo. M-a strigat, iar eu eram în casa unui prieten, după colţ.

Cele două evenimente finale au fost picătura care a umplut paharul şi au grăbit mutarea noastră din casă. Într-o noapte am venit acasă şi am găsit uşa dublă de sticlă de la intrare larg deschisă. Am crezut că intrase cineva în casă, dar nu era sticlă spartă. Uşa a fost deschisă şi descuiată din interior, şi lăsată larg deschisă.

În sfârşit, într-o noapte, în timp ce şedeam în biroul meu, am auzit zgâriind la fereastră. Nu m-am gândit la asta, fiindcă erau pisici în vecinătate. Cam după o oră, a devenit cam înfiorător. Lumina cu senzor de mişcare, din curtea din spate, s-a aprins şi nu s-a închis întreaga noapte. Era setată la cinci minute, deci trebuia să se închidă singură. În noaptea următoare lumina a căzut. Prietena mea de pe vremea aceea (actuala mea soţie) a aprins lumânările şi am stat pur şi simplu aşteptând. La un anumit moment îmi amintesc că am avut nevoie să aduc ceva din birou, iar când am intrat acolo, lumânarea mea a început să se stingă. Când m-am întors în cameră, şi-a revenit. Am făcut aceasta de două ori, ca să fiu sigur. I-am spus soţiei mele că nu am putut găsi ce căutam. Atunci s-a dus ea, iar când s-a întors în cameră, a zis că lumânarea ei s-a stins în cameră, şi că nu vroia să stea în casă fără lumină.

Mulţimea acestor experienţe au condus la interesul meu pentru supranatural. Mare parte din cercetarea mea a fost făcută în efortul de a-mi înţelege propriile circumstanţe. Acum vă voi împărtăşi cum să faceţi ca aceste experienţe să se oprească.

Cum să opreşti experienţele demonice
Prinzător de vise

Prinzător de vise

Nu voi susţine că sunt expert în oprirea acestor evenimente, fiindcă unele sunt mai greu de oprit decât altele. Luaţi această listă ca pe o listă de sugestii, cu excepţia primelor trei. Pe acelea le puteţi lua ca învăţătură biblică. Restul sunt doar sfaturi bune.

1. Nu accepta de la oameni ca daruri, obiecte religioase ciudate. Prinzătoare de vise, statuete, păpuşi voodoo etc. Nu cunoşti istoria acestor obiecte şi ele pot să aibă legături spirituale.

2. Mustră-le în Numele lui Isus, Ieşuah, sau în orice Nume al Său în limba ta. Dumnezeu nu este legat de limbajul omenesc.

3. Posteşte dacă trebuie. Isus a făcut clar că unele tipuri de spirite cer post şi rugăciune.

4. Dacă ceva se manifestă, nu comunica cu acel ceva deloc, chiar dacă arată ca un membru de familie mort sau ca un prieten mort. Nu sunt ei.

5. Roagă-te toată ziua. Fă-ţi obiceiul de a te ruga tot timpul zilei, chiar şi numai pentru câteva secunde.

6. Binecuvântează fiecare cameră din casa ta, binecuvântează familia ta, binecuvântează munca ta, binecuvântează vehiculul tău etc.

7. Cere-I lui Dumnezeu să închidă orice uşi spirituale de care ştii sau nu ştii.

8. Încetează să foloseşti cărţi de tarot, să te joci cu plăcile ouija, nu consulta mediumii, nu te lăsa hipnotizat şi nu fă nimic ce implică comunicare cu spiritele sau predarea controlului minţii sau trupului tău, altor oameni.

Păpușă voodoo

Păpușă voodoo

9. Nu-ţi umple duhul cu imagini demonice. Da, „morţii care umblă” şi jocul „Chemarea datoriei” în manieră zombi, sunt incluse aici. Filmele de groază, spectacolele de televiziune şi reclamele care îşi fac mintea să înceapă să hoinărească în mijlocul nopţii. Cu cât priveşti mai puţin, cu atât mintea ta hoinăreşte mai puţin. Eu fac asta de ani de zile şi dorm mult mai bine.

10. Ai grijă cu cine pierzi timpul. Dacă ai prieteni cărora le place să se joace în orice fel cu contactarea spiritelor, aceasta poate începe să se „infiltreze” în viaţa ta.

11. Cere altora să se roage pentru tine. Niciodată nu ai destulă acoperire spirituală.

12. Caută ajutorul unei misiuni de eliberare legitime, care se bazează pe Biblie. Verifică tot ce spun ei cu Biblia, iar dacă ceva nu este în acord cu ea, stai departe de ei.

Dacă tu sau cineva cunoscut ţie, aveţi nevoie de rugăciune din cauza activităţii spirituale, te rog simte-te liber să laşi un comentariu. Dacă citeşti aceasta şi vezi că cineva solicită rugăciune, opreşte-te un moment şi roagă-te pentru acea persoană. Fă cunoscută această postare, ca să putem avea cât mai mulţi oameni care se roagă. Războiul este real şi toţi avem nevoie de cât de mult ajutor putem obţine.

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” – Efeseni 6:12

[Minister Dante Fortson, 12 Ways To Stop Demonic Activity, Hauntings, and Spiritual Manifestations. Copyright © 2013 Minister Dante Fortson. Articolul în limba engleză a fost publicat pe site-ul www.ministerfortson.com, unde nu mai este disponibil.]

Print Friendly, PDF & Email

22 comments

  1. Marian says:

    Nu ştiu ce să spun. Despre aşa ceva am mai citit undeva. Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate. Dar e cu adevărat teribil.

  2. Marian says:

    Vă rog mult, mijlociţi pentru micuţa mea fetiţă. Vă rog frumos. Vă mulţumesc la toţi.

  3. maria says:

    Am nevoie de rugăciune, vă mulţumesc mult!

  4. Nicola says:

    Aş vrea să încep prin a spune că persoana ce a postat acest adevăr este curajoasă, nu numai prin faptul că a înfruntat acele anomalii, ci prin faptul că a avut curajul să scrie despre ceea ce i s-a întâmplat, astfel ajutându-i pe mulţi oameni, probabil prin convingerea acestora, să creadă în Dumnezeu.

  5. Elena says:

    Foarte adevărat… Dumnezeu să te binecuvânteze!

  6. mioara says:

    Din păcate, activitatea demonică există… Acum de curând m-am trezit toată paralizată pe la 1.00 noaptea, cu o senzaţie că cineva mă sugruma. Am început să spun „Tatăl nostru” şi nu mi-l mai aminteam bine, cu toate că-l spun mereu… Imediat prezența ciudată m-a lăsat şi am continuat să-l spun până m-am liniştit… Eu cred că sunt persoane care trimit asemenea duhuri din pură invidie, ură sau cine mai ştie ce. Am început să mă rog pentru mine, dar şi pentru cei ce încearcă să-mi facă rău. Și mulţumiri fie aduse Domnului Isus, că datorită Lui pot să duc o viaţă normală.

  7. Cosmin says:

    Cer ajutor disperat! Simt că nu mai pot! În fiecare noapte sunt vizitat de demoni teribili care nu mă lasă în pace. Sunt trezit din somn cu şoapte pe care le aud de la ei, am avut 2 experienţe de paralizie (nu ştiu dacă a fost doar un vis, dar părea foarte real).

    Sunt disperat, nu mai dorm nopţile, simt întotdeauna o prezenţă înfiorătoare la mine în cameră, ca şi cum cineva m-ar privi încontinuu, se deschide uşa singură (fără să fie de la curent, am făcut acest experiment într-o seară; am închis toate geamurile).

    Cel mai rău este că mă simt obosit psihic, se întâmplă de prea mult timp şi nu pot face nimic… Lucrul pe care nu-l înţeleg este de ce atunci când mi se întâmplă toate lucrurile astea nu pot să mă rog, nu pot să mă îndrept spre credinţă. Am încercat, deşi sunt disperat de toate cele întâmplate, chiar şi în momentul când se întâmplă nu pot să fac nici măcar o cruce.

    Sper să fie văzut acest comentariu de cât mai mulţi dintre voi.

    • Ana says:

      Roagă-te în gând în timpul zilei, ca sa fii pregătit pentru atacurile din timpul nopții. Cere protecția sângelui lui Isus! Și nu uita că frica vine de la Diavol! În dragoste nu există frică. Rugăciuni, rugăciuni și iar rugăciuni!

  8. Ana says:

    Cum vă pot contacta?

    • Dana says:

      Tot anul m-am confruntat cu treburi de genul… Astă noapte chiar m-am trezit cu uşa la dormitor larg deschisă, deşi nu ar fi vreun motiv. Aş vrea să vorbesc cu dv. Nu mi-e mai frică, îl am pe Dumnezeu, însă sunt iar puţin tulburată.

  9. Oanna says:

    Într-o noapte sora mea a simţit că cineva o ţine de picioare, de mâini, că o apasă pe faţă, ea stând pe o parte. Se auzea un zgomot de parcă ar fi fost demoni cu aripi. A reuşit să-şi facă semnul crucii cu limba, iar apoi acei demoni au eliberat-o, dar au dărâmat o icoană (ea fiind ţinută într-un bufet). De ce i s-a întâmplat asta? De paralizie în somn nu poate fi vorba, pentru că era trează. Odată l-a visat pe satana, care i-a spus: „Tu alegi pe ce cale vrei să mergi.” Mereu e nervoasă, se ceartă cu toată lumea, inclusiv cu părinţii, o perioadă a mers la biserica, apoi a renunţat, motivul nu îl ştiu.

    • Admin says:

      Ce se întâmplă cu tine și cu sora ta în casa voastră nu este bine. Caută bine prin casă dacă aveți obiecte necurate, care țin de vrăjitorie sau de închinare păgână – cărți despre ghicitorie, tarot, statuete ale lui Budha etc. – și aruncați-le. Dacă sora ta nu vrea să audă de Dumnezeu, tu în fiecare zi roagă-te și citește cu voce tare Evangheliile. Înainte de a merge la culcare, cere protecție în Numele lui Iisus prin sângele Lui, ca să fii protejată. Spune cu voce tare: „Cer protecția sângelui lui Iisus asupra mea în această noapte.”

      Dorința ta de a vedea fantome poate fi un declanșator al aparițiilor, fiindcă nu este o dorință curată. Nu se știe ce sunt fantomele, dar nu sunt spiritele oamenilor morți, ci spirite rele care iau forma lor și îl slujesc pe satana. Cere iertare lui Dumnezeu pentru această dorință a ta și încetează să o mai ai. Cei care își doresc să întâlnească OZN-uri sunt ca regulă cei răpiți de ele. Numai că așa-zisele OZN-uri nu sunt conduse de extrateresști, ci tot de ființe malefice care îi slujesc lui satana. De aici se vede că astfel de dorințe atrag persecuția demonică.

      E bine să citești pe site ca să afli lucrurile care vin de la Cel Rău și să te păzești de ele, dar înainte de a citi, roagă-te cu voce tare: „Cer protecția sângelului lui Iisus asupra mea în timp ce citesc.” Citește ce scrie pe site în articolele pe tema atacurilor demonice și urmează sfaturile din ele.

      Dacă faci voia lui Dumnezeu și ești a Lui, duhurile rele sunt obligate să plece de la tine, dar dacă faci voia Diavolului, au voie să te atace. Ele au voie să o atace pe sora ta, fiindcă ea face voia Celui Rău, fiind mereu nervoasă, certându-se cu toată lumea și nerespectându-și părinții. Cum le-a spus Hristos fariseilor: „Voi îl aveți ca tată pe Diavolul”, se poate spune și despre ea. Diavolul face ce vrea cu ai lui, dar cine este al lui Dumnezeu este apărat de Dumnezeu.

  10. Admin says:

    Dacă ai practicat ocultismul, ai toate șansele să fii atacată demonic și ești blestemată și tu, și urmașii tăi până la a patra generație. Dumnezeu ți-a lăsat scris în Cuvântul Lui, Biblia, că îți interzice să faci faci ghicitorii. Trăiești într-o țară creștină, astfel că ai Biblia la îndemână ca să te instruiești, ba încă o ai și pe internet și audio, deci nu ai scuze.

    În ceea ce o privește pe sora ta, la ce fel de adunare merge? Fiindcă Martorii lui Iehova nu sunt pocăiți, ci eretici, iar lumea îi bagă pe toți care nu sunt ortodocși sau catolici în aceeași oală, pentru lume toți sunt pocăiți.

    Din moment ce în familia ta ați umblat cu ghicitorii, e de așteptat să fie și ea atacată de duhuri rele. Mai multe despre modul ei de viețuire și despre credința ei necunoscând, nu mă pot pronunța.

    Eu sunt de părere că pe site ai suficiente materiale care să te lămurească despre cauzele atacurilor demonice. Chiar în acest articol ai 12 moduri de a opri bântuirea demonică, ai făcut tot ce scrie acolo?

    Îți recomand Biblia audio la: https://www.rve-timisoara.ro/biblia Ascultă când faci treabă etc. și apucă-te să o și citești, că te afli în pericol.

  11. Un anonim says:

    Ce parere aveti despre tehnologie avansata stimabile administrator?

    Ma refer la simularea unor ganduri folosindu-te de tehnologie – electrozi plasati intr-un anumit loc, microfoane pentru amplificarea sunetului, folosirea de IR [infrarosu] pentru crearea anxietatii, astfel scena este fixata si … sa inceapa spectacolul demonic :) ! Aceasta tehnologie poate sa creeze paralizie in somn, cosmaruri … halucinatii auditiv/vizuale. Va rog nu negati ceea ce spun, pana si CIA a scos la iveala recent milioane de documente declasificate despre evenimente paranormale, bineinteles cenzurate.

    https://lupuldacicblogg.wordpress.com/2016/07/27/romanii-atacati-sistematic-cu-arme-psihotronice-2/

    Alt citat:

    Puterile lumii au avut succes în crearea tehnologiilor care nu numai că pot descifra gândurile unei persoane, dar care le pot și manipula. După cel de-al doilea război mondial, CIA, NSA, KGB și alte sisteme asemănătoare, au cheltuit miliarde de dolari pe cercetări asupra creierului, a sistemului nervos, a comportamentului uman, condiționării, controlului, manipulării și a minții.

    ”În primăvara lui 1973, Dr. Joseph C. Sharp de la institutul de cercetare Walter Reed Army, a ”auzit” și a înțeles diferite cuvinte, comunicate acestuia de o ”audiogramă cu impulsuri microunde (analog vibrațiilor produse de sunete propriu-zise) radiată în creierul acestuia” Acest dispozitiv a ocolit urechile și auzul natural.*

    ”… un experiment în care creierul uman a primit mesaje purtate către acesta printr-o transmisie cu impulsuri microunde.”

    ”În proiectul de lege pentru defensivă de pe anul 1996, Congresul a alocat 37 milioane de dolari pentru cercetări, în ceea ce Pentagonul numește ”tehnologi neletale” sau ”mai puțin letale”. Acesta este prezentat ca o formă ”umanitară” de război – sau de controlare a mulțimilor de oameni.”

    ”RNM (monitorizare neuronală de la distanță) poate trimite semnale codificare cortexului auditiv din creier, astfel permițându-se comunicarea audio direct la nivelul creierului (ocolind urechile). Agenții NSA pot folosi acest lucru pentru a debilita anumiți subiecți, prin stimularea de halucinații auditive caracteristice schizofreniei paranoide”

    ”Această informație modulată poate fi plantată în creier la intensități diferite, de la subliminal la perceptibil.”

    ”Un ”psihochirurg” poate implanta electrozi în diferite zone ale creierului, prin care, mai apoi, trimit semnale radio. Ei numesc acest lucru ”comportament controlat electric”. Știința a depășit acest lucru cu ”stimulare electrică a creierului”, care face exact același lucru, însă fără implanturile de electrozi. ”Microundele acordate corespunzător pot obține aceleași rezultate ca implanturile cu electrozi.”

    Tehnologia de interceptare a gândurilor umane prin contact la nivelul pielii, cu puțin timp înainte ca acestea să fie transmise verbal, este destul de bine dezvoltată. Echipamentul electric poate colecta și citi câmpurile electrice generate la nivelul pielii (aura), și pot traduce gândurile sub-verbale în text. Corpul unei persoane poate fi dezabilitat prin trimiterea de semnale perturbatoare spre cortexul motor, lucru care afectează controlul motor.

    ”Pentru a trimite un gând în creierul unei persoane, este necesar să descifrezi frecvența de rezonanță a fiecărei zone specifice ale creierului.”

    Știința a progresat până acolo încât s-au descifrat semnalele din creier. Asemenea undelor emise de sateliți și decodate în imagini și sunete pe ecranul televizorului, și undele emise de creier pot fi acum descifrate și citite. Bineînțeles că acest lucru este ținut departe de ochii publicului larg. Mulți oameni dar și mai multe animale au fost supuse la astfel de experimente; unora le-a fost implantat în creier diverse micro-cipuri care controlează procesele de gândire și care pot produce gânduri, sentimente, emoții și halucinații.

    Încercările omului de a controla gândurile altuia au existat din totdeauna. Războaie, torturi, ucideri, interogări, încarcerări și așa mai departe. Cei aflați la putere dețin acum tehnologia necesară pentru a face acest lucru.

    Soluția: cei mai mulți oameni operează pe un nivel scăzut de bioelectricitate. Când ne sporim energiile la un nivel cu mult mia înalt, încercările lor de a ne manipula nu vor fi îndeajuns de puternice pentru a ne penetra aura, întrucât aceste aparate au fost vizate pentru omul de rând. Acest lucru este analog cu imunitatea și este unul dintre motivele pentru care atacurile magice și psihice vor fi automat aruncate înapoi peste cel care le-a inițiat. Atunci când aura este puternică, aceasta acționează precum un scut de apărare, arzând la nivel microscopic orice entitate care se atașează de noi, înainte ca această să ne poată face vreun rău.

    Magia neagră este energie. O aură puternică este rezistentă împotriva energiei negative și, adesea, atacurile împotriva unui adept se vor întoarce înapoi peste cel care le-a trimis. La fel stau lucrurile și cu energia emisă de aceste aparate, cu scopul de a-i influența pe oamenii de rând; aceasta nu este îndeajuns de puternică pentru a penetra o aură puternică.

    Cât despre tehnologiile proiectate pentru citirea gândurilor prin piele: încă odată, tăria aurei este importantă. Adepții în arte marțiale știu cum să își direcționeze bioelectricitatea ”Chi”, astfel încât aceasta poate izbi și sfărâma cărămizi și altele. Gândește-te doar la paguba pe care acest fel de energie o poate provoca mașinăriilor sensibile de citire a gândurilor, atunci când aceasta este direcționată în mod adecvat.
    Referințe:
    *Secret, Don’t tell; The Encyclopedia of Hypnotism, de Carla Emery, 1997

    • Admin says:

      De ce ar fi interesați deținătorii acestei tehnologii să o folosească pe oameni simpli, necunoscuți, pentru a-i face să creadă că sunt atacați de demoni? În plus, mărturii despre asemenea atacuri există încă din antichitate, când tehnologia nu exista. Chiar și în prezent există relatări din țări înapoiate tehnologic, de la triburi din păduri tropicale sau izolate, unde tehnologia nu este disponibilă.

  12. Ionut says:

    Bună ziua. Sunt adolescent, sub 18 ani. De curiozitate am citit pe forumuri sataniste care, bineînţeles, spun da, demonii nu sunt răi, cei ce practică nu ştiu ce ritualuri devin înţelepţi etc. După care, am găsit acest site şi am început să citesc. Am observat că gândesc ca un ocultist. Adică am citit un articol şi am observat că da, cred în reîncarnare şi că am impresia că demonii nu sunt răi. Am continuat să citesc şi mi-am dat seama că, de asemenea, cred că majoritatea oamenilor sunt proşti. Adică, în fiecare zi mă uit în jur şi am impresia că sunt înconjurat de proşti. Mai ales cu dependenţă de reţelele sociale din prezent. Mă simt înconjurat de proşti în fiecare zi şi am impresia că oamenii cu adevărat deştepţi (mă refer la persoane politice importante, milionari, miliardari) practică ocultism, iar oamenii de rând sunt religioşi.

    Ţin să menţionez că visul meu dintotdeauna a fost să fiu antreprenor de succes. Citesc cărţi, mă dezvolt, şi da, vreau să fac bani şi să duc o viaţă bună. Nu mai ştiu ce să cred. Acest site spune că demonii sunt răi, chiar oamenii spun în comentarii că sunt deranjaţi de demoni. Am impresia că demonii îi atacă doar pe creştini. Eu am avut experienţe paranormale, dar niciodată nu mi-a fost făcut rău. Mai mult, demonul femeie chiar mi-a zâmbit. Ţin să spun că dorm cu lumina aprinsă pentru că mi-e foarte frică. Am 17 ani, deci… îmi lipseşte experienţa de viaţă.

    Ce se întâmplă? Adică… nu mai ştiu ce să cred!

    • Admin says:

      Bineînțeles că demonii sunt răi, sunt ființe căzute, de partea lui Satan, iar ocultismul te leagă cu lanțurile Diavolului și în final direct în iad. Demonul femeie despre care spui că ți-a zâmbit e tot rău și a încercat să te îndepărteze și mai mult de Dumnezeu și să te apropie de lumea întunericului. Dă căutare „paralizia în somn” pe acest site și vei afla mai multe pe acest subiect.

  13. Eduard says:

    Vă rog frumos, rugati-vă pentru mine! De foarte mult timp mă confrunt cu gânduri de sinucidere și mă simt foarte trist și părăsit de Dumnezeu. Chiar dacă mă rog Lui nu am pace de la aceste gânduri, care au fost cât pe aci sa se și materializeze. Vă rog mult, dacă știe cineva ce pot face ca să-mi recapăt fericirea și liniștea, să-mi spuna intr-un comentariu. Doamne ajută tuturor!

  14. Eni says:

    Şi mie mi se întâmplă ceva asemănător. Am crezut că îmi pierd minţile şi m-am dus la psiholog. Psihologul mi-a spus că a văzut spirite într-o poză pe care eu i-am arătat-o cu nişte umbre, la mine în cameră. Mi-a spus că în casa mea sunt spirite care se hrănesc cu energia mea şi încearcă să comunice cu mine. M-am dus la psiholog să îmi spună că am vreo traumă…. ceva, nu să bage spaima în mine că sunt bântuită şi că trag sufletele alea după mine. De două săptămâni nu mai sunt om. Am încercat să fiu atentă la tot felul de lucruri şi am început să aud paşi noaptea în casă, pe lângă toate celelalte lucruri pe care le-aţi spus şi voi! Am nevoie de ajutor! Îmi este foarte teamă de propria casă, iar psihologul ăla m-a panicat rău de tot! Nu dorm noaptea de frică că aud tot felul de zgomote… Psihologul mi-a zis că am aceeaşi energie cu acele suflete şi cumva ele sunt prinse în nu ştiu ce dimensiune, şi au nevoie de ajutor. Pe mine m-au găsit? Pe mine? Am coşmaruri de douăzeci de ani! Pe mine? De ce eu! Ajutaţi-mă, vă rog!

    • Admin says:

      Psihologul la care ai fost nu e psiholog, ci ocultist și a încercat să te facă și pe tine ocultistă. Nu cu suflete care îți cer ajutorul ai de-a face, ci cu duhuri rele (draci) care își bat joc de tine și te chinuiesc pentru păcatele tale, ale familiei tale sau ale celor care au locuit înainte în casă. Citește Evangheliile la rând cu voce tare în fiecare zi, roagă-te „Tatăl nostru” cu voce tare și cere ajutorul lui Dumnezeu să te scape din nenorocirea asta. Renunță la păcatele tale, oricare sunt ele, cu voce tare înaintea lui Dumnezeu și cere-i putere să nu le mai faci. Aruncă și arde orice obiecte oculte din casă. Du-te la o biserică unde preotul sau pastorul e credincios și cere ajutor.

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *