De ce a trecut găina strada?

Print Friendly, PDF & Email

O găină trece strada. ÎNTREBARE: De ce a trecut găina strada?

Luteranii: Găina a trecut strada prin credință. Doar prin credință.

Calviniștii: A fost predestinată să treacă strada. De aceea a trecut strada.

Arminienii: Dumnezeu a văzut mai dinainte faptul că găina va trece strada. Ea a trecut, ea a crezut și a traversat strada prin propria ei voință.

Pelagienii: Ea a ales să treacă strada prin propria ei voință și nu are nevoie de ajutorul nimănui.

Semi-pelagienii: Jumătate a avut voința ei, jumătate de stradă a trecut-o prin voința ei, jumătate a ajutat-o Dumnezeu.

John Wesley: Găina a fost înzestrată cu capacitatea de a trece strada de când era încă pui.

Charles Spurgeon: Știm faptul că găina a trecut strada, iar acest fapt este destul de suficient ca să ne motiveze să trecem propriile noastre străzi. Așa cum poliția protejează găina ca să treacă strada, tot așa ne va proteja și Hristos pe noi pe tot parcursul traseului.

Ortodocșii: Găina a trecut strada ca să aprindă o lumânare.

Catolicii: Nu există altă stradă în afara străzilor catolice.

Dispensaționaliștii, penticostalii: Găina a trecut strada pentru ca să scape de necazul cel mare.

Amilenialiștii: Trebuie interpretat simbolic: găina, strada, toate acestea au împlinirea în sfera spirituală.

Postmilenialiștii: Faptul că găina a trecut strada este o dovadă clară a înaintării și răspândirii Evangheliei în lume.

Cesaționiștii, baptiștii: Găinile au trecut strada doar în perioada apostolică. Acum așa ceva nu se mai întâmplă.

Adventiștii: Găina a putut trece strada pentru că nu era sabat.

Martorii lui Iehova: Găina a trecut strada ca să bată la ușa de peste drum.

Universaliștii: Găina a trecut strada pentru că într-un final toate găinile vor trece strada.

Relativiștii: Depinde din ce perspectivă privești lucrurile. Probabil că găina a trecut strada sau nu. Și până la urmă, ce este o găină? Ce este o stradă?

Ateul clasic: Eu nu cred în existența găinilor pentru că nu există evidențe clare care să-mi demonstreze acest fapt.

Ateul radical: Găina e doar o iluzie.

Agnosticul: Nu putem fi siguri în privința motivelor care au determinat găina să treacă strada.

Donald Trump: Vom face un zid pentru ca să nu mai treacă orice găina strada pe unde vrea ea.

[Extras din Vladimir Pustan, Romani | 10. Întrebări bune și nebune, minutele 15:13-18:57]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *