În contrast marcant cu cei care prezic viitorul folosind sfere de cristal sau cărţi de tarot sunt cei care posedă aşa-numita „a doua vedere”. Ca şi profeţia biblică, a doua vedere operează fără ajutor din afară. Cei care au această facultate „văd”, fără vreun avertisment prealabil, evenimente care se vor petrece în viitor – adeseori un accident sau moartea – şi pot relata împrejurările care le vor însoţi. Andrew Lang a descoperit fenomenul acesta ciudat în folclorul unor populaţii izolate precum australienii şi incaşii, dar el este asociat în special cu regiunea muntoasă a Scoţiei, într-adevăr, în această zonă geografică s-au înregistrat atât de multe cazuri, încât fenomenul este adesea numit „a doua vedere din regiunile muntoase ale Scoţiei”.^[30]

Două caracteristici ale celei de-a doua vederi, specifice platourilor scoţiene, sunt deosebit de izbitoare, în primul rând, posesorul ei tratează întotdeauna ambivalent puterea aceasta: ea este un „dar”, însă un dar nefericit. Viziunea viitorului este adesea însoţită de o „furtună a nervilor” şi uneori rezultatul ei este o epuizare totală. Evenimentele prevăzute sunt în general tragice, şi de aceea produc durere celor care Ie cunosc, în al doilea rând, puterea aceasta se leagă oarecum de împărăţia basmului. În trecutul îndepărtat, a doua vedere era direct atribuită influenţei „piticilor” sau a „poporului cel bun”; chiar şi astăzi unii dintre cei care au acest dar pretind că sunt în stare să vadă creaturile din lumea basmelor.

Pretenţia că tărâmul basmelor există cu adevărat lasă o impresie de ridicol evident. Pentru americanul de rând „lumea de basm” este cu totul şi cu totul altceva! Antropologii s-au străduit din răsputeri să explice folclorul basmelor pe baza credinţelor primitive legate de supravieţuirea spiritului după moarte sau de bântuirea fantomelor celor morţi în sau în preajma gorganelor unde au fost înmormântaţi.^[31] Dar eforturile lor au fost numai parţial încununate de succes; relatări precum cele de mai jos – şi ele sunt reprezentative pentru sute de alte cazuri consemnate – nu pot fi prea bine reconciliate cu o asemenea explicaţie:

Un preot protestant din Scoţia va fi următorul nostru martor. El este originar din Ross-shire, deşi multe din istorisirile lui sunt inspirate din Hebridele de vest, unde a ajuns în urma chemării sale preoţeşti. Pentru că vorbeşte dintr-o cunoaştere personală a credinţei vii în fiinţele ce populează lumea basmelor, aşa cum exista ea în copilăria lui şi cum există şi în prezent, şi mai ales pentru că a avut rarul privilegiu de a intra în contact conştient cu asemenea fiinţe, mărturia lui este deosebit de valoroasă: „… Ca preot creştin, cred în posibilitatea şi în realitatea acestor ordine spirituale, dar doresc să cunosc numai acele ordine care aparţin sferei harului. Sunt foarte sigur că asemenea entităţi există. Am căzut într-o stare de extaz şi am văzut fiinţele spirituale care alcătuiesc aceste ordine.”

George Gelling, din Ballasalla [Insula Mân], un tâmplar… mi-a povestit: „… După ceai, ucenicul meu s-a întors târziu; era acolo, lângă gardul viu şi privea o mulţime de oameni mici care dădeau din picioare şi dansau. Unul dintre ei s-a apropiat de el şi l-a întrebat la ce se uita; aceasta l-a făcut s-o ia la fugă înapoi spre atelier.”

Când l-am vizitat pe reverendul J. M. Spicer, vicarul parohiei Malew, la reşedinţa lui situată în apropiere de Castletown [Insula Mân], el [mi-a declarat]: ,,.. Cu aproape un an în urmă, bătrâna doamnă K. mi-a povestit că într-o zi fiica ei plecase la Castletown; la căderea nopţii, ea a ieşit în drum să vadă dacă nu cumva se întoarce fiica ei, când deodată s-a trezit înconjurată de o mulţime de fiinţe de basm care au început să o ducă înspre muntele South Barrule; şi ea a adăugat: «nu am putut scăpa de ele până când nu l-am chemat pe fiul meu.»”

Sunt adânc îndatorat reverendului Canon Kewley din Arbory [Insula Man] pentru valoroasa mărturie care urmează: „… Multe lucruri pot fi explicate ca fenomene naturale, dar există unele lucruri care cred că nu pot fi explicate astfel. De exemplu, sora mea, eu şi vizitiul nostru – şi după câte se pare şi calul – am văzut acelaşi fenomen, în acelaşi moment: într-o seară mergeam pe o alee din această parohie când ni s-a părut ca drumul ne este blocat de o mare mulţime de oameni… aflaţi la o distanţă cam de 30-40 de metri. Când ne-am apropiat, s-au topit toţi pur şi simplu şi n-am mai putut vedea pe nimeni nicăieri.”^[32]

Dacă asemenea fiinţe există, ce sunt ele de fapt? Cel mai bun comentariu pe această temă este şi astăzi acela al lui Robert Kirk, preot din Aberfoyle, care cu un an înainte de moartea sa în 1692, a scris „The Secret Commonwealth”; lucrarea a rămas în manuscris până în 1815, când a fost descoperită de Sir Walter Scott.^[33] Probabil că cea mai bună dovadă a importanţei acesteia reiese din împrejurările morţii lui Kirk: după ce şi-a terminat cartea, el a leşinat în timp ce se plimba pe o colină locuită de fiinţe din lumea basmului, aflată în apropierea casei lui, şi a murit imediat; în parohia lui persistă şi astăzi credinţa că a fost omorât de fiinţele acelea, pentru că le-a cercetat prea îndeaproape tainele.^[34] Kirk argumentează că fiinţele care populează basmele (nu există numai o singură rasă – cf. spiriduşii, elfii, piticii, drăcuşorii etc. din folclor)^[35] sunt un ordin de fiinţe ce se situează între oameni şi îngeri. Aceste fiinţe nu sunt fără păcat, dar fiind mai eterice şi mai puţin fizice decât omenirea, păcatele lor sunt mai „spirituale şi înalte”. Şi ele vor apărea înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, ca să dea socoteală pentru vieţile pe care le vor fi trăit, deşi legile şi raţiunea lor de a fi nu sunt aceleaşi cu ale noastre. Spre deosebire de îngeri (buni şi răi), ele nu sunt acum în starea lor finală de mântuire sau damnare. Celebrul demonolog din secolului al XVII-lea,^[36] Sinistrati, citează cu referire la ele cuvintele lui Cristos din loan 10:16: „Mai am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu şi va fi o turmă şi un Păstor.” Aceste fiinţe sunt, ca şi noi, străine şi călătoare pe acest pământ, dar fiind mai aproape de sferele angelice, contactul lor cu omul slăbeşte progresiv, pe măsură ce păcatul colectiv al civilizaţiei umane creşte tot mai mult.

Într-adevăr, „în cele mai timpurii menţiuni literare ale acestor fiinţe se spune că au dispărut deja ori sunt pe cale de dispariţie. Tradiţia ce vorbeşte despre ele arde şi scapără ca o lumânare pe punctul de a se stinge, după aceea probabil că mai străluceşte o dată pentru un timp, dar aceste fiinţe pot fi văzute întotdeauna numai într-o străfulgerare a ochiului”.^[37] Aşadar, nimeni nu trebuie să caute cu tot dinadinsul să intre în contact cu ele; a doua vedere – numită adesea şi „viziunea celor două lumi”^[38] – este în realitate o cruce care trebuie purtată, pentru că noi nu suntem încă pregătiţi să vedem mai mult decât o singură lume, şi, spre deosebire de locuitorii lumii basmului, nu putem nici măcar să începem traversarea mării spre ţinuturile de la Soare-apune.

Ca şi simbolismul cărţilor de tarot, imagistica basmului atinge nivelul arhetipal^[39] şi astfel fie ne atrage mai aproape de Cristos, fie ne lasă plini de ură sau de disperare. Samuel Roberts, un important savant din Ţara Galilor, a declarat: „Cred că asemenea lucruri au existat şi că Dumnezeu le-a permis să apară în timpuri de mare ignoranţă, pentru a-i convinge pe oameni de existenţa unei lumi invizibile.”^[40]  În acelaşi spirit, C. S. Lewis, în „Cronicile din Narnia”, şi J. R. R. Tolkien, în „Hobbitul”, în „Stăpânul Inelelor” şi în nuvelele lui („Leap by Niggle”, „Farmer Giles of Ham” etc.) s-au folosit de motivele basmului pentru a-şi pune cititorii în faţa realităţii spirituale – prezentă arhetipal în sufletele lor şi faptic în termenii „existenţei unei lumi invizibile”.

Tolkien şi-a expus concepţia sa, potrivit căreia basmele sunt o praeparatio evangelica, într-un eseu foarte semnificativ, unde – subliniază el – capodoperele folclorului universal îşi găsesc împlinirea în cea mai mare Poveste din câte există – în Istoria Răscumpărării. Astfel, basmul poate pregăti calea pentru Istoria Răscumpărării şi când omul ajunge la aceasta din urmă, descoperă că „povestea aceasta este supremă; şi este adevărată. Arta a fost confirmată. Dumnezeu este Domnul, al îngerilor şi al oamenilor – şi al elfilor”.^[41] Dar a folosi lumea basmelor în scopuri oculte înseamnă a căuta de bună voie dezastrul. Cine intră în cercul magic cu un asemenea gând nu-l va mai putea părăsi niciodată. O importantă tradiţie ne aminteşte să acceptăm bogăţia uimitoare a „ierarhiei cerului şi a pământului” instituită de Dumnezeu,^[42] dar să nu încercăm să o manipulăm în interesul nostru. Cine încearcă să facă lucrul acesta se va trezi prizonier în împărăţia basmelor până la sunetul ultimei trâmbiţe.

^[30] Unul dintre cele mai bune studii este Highland Second-Sight, de William Morrison, ed. Norman Macrae, Dingwali, Scoţia, George Scuter, 1908. Aceste mărturii nu apar în John L. Campbell şi Trevor H. Hali, Strange Things: The Story of Fr. Allan McDonald, Ada Goodrich Freer, and the Society for Psychical Research’s Enquiry into Highland Second Sight, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1968.

^[31] Conform T. C. Lethbridge, Gogmagog: The Buried Gods, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1957.

^[32] W. Y. Evans-Wentz, The Fairy-Faith in Celtic Countries, ed. retip., New Hyde Park, N.Y., University Books, 1966, pag. 90-91, 124-126. (Din păcate, această minunată antologie de mărturii şi de material folcloric este viciată de încercarea autorului de a corela personajele basmului cu credinţa lui mistico-religioasă orientală în reîncarnare.) Vezi, de asemenea, Lady Gregory, Visions and Beliefs in the West of lreland, with Two Essays and Notes by W. B. Yeats, ed. a doua, Gerrards Cross, Bucks, Marea Britanie, Colin Smythe, 1970; W. B. Yeats, Irish Fairy and Folk Tales, New York, Modern Library, nd.; şi conform H. R. Bachchan, W, B, Yeats and Occultism, Delhi, India, Motilal Banarsidass, 1965.

^[33] Robert Kirk, The Secret Commonwealth of Elves, Fauns, & Fairies: From the Manuscript („Rare Text Library of Philosophical Research”, 2; Toddington, Anglia, Helios Book Service, 1964).

^[34] W. B. Yeats, în Gregory, op, cit., pag. 337.

^[35] Vezi interesantul şi amuzantul articol „Fairies” al lui Julian Franklyn, în cartea sa, A Survey of the Occult, Londra, Arthur Barker, 1935, pag. 95-99.

^[36] Sinistrari, Demoniality… Now First Translated into English with the Latin Text, Paris, Isidore Liseux, 1879, pag. 96-100 (pag. 191-201); cf. pag. 77-85 (pag. 161-173). Este o lucrare foarte valoroasă, deşi încercarea lui Sinistrari de a plasa duhurile rele (masculine şi feminine) mai degrabă în împărăţia feericului decât în tărâmul demonic nu este foarte convingătoare.

^[37] K. M. Briggs, The Fairies in Tradition and Literature, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1967, pag. 210.

^[38] James MacDougall, Folk Tales and Fairy Lore in Gaelic and English, Collected from Oral Tradition, ed. George Calder, Edinburgh, John Grant, 1910, pag. 183.

^[39] Conform Cari Gustav Jung, „The Phenomenology of the Spirit in Fairy Tales”, în cartea sa Psyche and Symbol, ed. V. S. Laszlo, Garden City, N.Y., Doubleday Anchor Books, 1958, pag. 61-112.

^[40] Evans-Wentz, op. cit., pag. 146.

^[41] J. R. R. Tolkien, „On Fairy-Stories”, Essays Presented to Charles Williams, ed. C. S. Lewis, Londra, Oxford University Press, 1947, pag. 84. Vezi, de asemenea, Montgomery, „The Chronicles of Narnia”, Religious Education, LIV/5, septembrie – octombrie, 1959, 418-428.

^[42] Conform D. E. Harding, The Hierarchy of Heaven and Earth: A New Diagram of Man in the Universe, cu o prefaţă de C. S. Lewis, New York, Harper, 1952.

[Extras din John Warwick Montgomery, Puteri şi domnii, Editura Cartea Creştină, Oradea, 2003, pag. 137-142, 224. Pentru comenzi: www.ecc.ro.]

Teologul Kurt E. Koch (1913-1987) şi-a petrecut o mare parte din viaţă studiind ocultul şi slujind celor afectaţi de el. În Occult ABC el combină anii săi în lucrare într-un ghid informativ despre practicile şi ideile care formează fundamentul ocultului. Dacă îi înveţi limbajul, alfabetul, îl poţi combate mai bine. În acest spirit a fost scris Occult ABC.

Goblinii şi elfii

În călătoriile mele am ajuns adesea o înţelegere inestimabilă a vieţii şi culturii triburilor şi popoarelor primitive. Cu câţiva ani în urmă, am ţinut douăzeci şi nouă de prelegeri la Şcoala Biblică a Misiunii Elveţiene pentru Indieni din Pucallpa, Peru. Misionarii m-au dus să vizitez diferite triburi. Acolo am aflat multe lucruri interesante.

Ex. 71: Un credincios creştin dintre indienii Piro mi-a spus, prin interpret, despre întâlnirea lui cu un pitic mic care avea doar două picioare înălţime [57 cm]. Credinciosul vâna atunci, şi era pe cale să omoare un mistreţ sălbatic, când acel bărbat micuţ a păşit în faţă. El a crezut la început să ar putea fi un pigmeu, ca cei din Africa de Sud. Există mulţi asemenea pitici în zona Amazonului. Omuleţul l-a oprit să împuşte mistreţul. Vânătorul l-a împins din drum. Omuleţul a arătat atunci o putere incredibilă şi l-a aruncat pe vânător la pământ, unde a zăcut inconştient timp de trei zile. Bărbaţii din satul lui au venit să îl caute şi l-au găsit după trei zile. Experienţe ca acestea i-au făcut pe indienii Piro să creadă că aceste fiinţe mici sunt un fel de goblin. Misionarii văd aceasta ca parte a superstiţiei lor păgâne. În acest caz totuşi, bărbatul care a avut experienţa era un credincios creştin. Desigur, este adevărat că în triburile primitive chiar şi creştinii pot fi influenţaţi de vechile lor idei păgâne. Totuşi, nu ar trebui să respingem o asemenea experienţă ca pe o poveste.

Ex. 72: În Africa, un misionar m-a dus să vizitez tribul Xhosa. Şi acest trib crede că există goblini şi elfi. Elfii le apar adesea copiilor şi chiar se joacă împreună cu ei. În momentul în care apare un adult, elfii dispar. Experienţa acestor copii ar putea desigur să fie privită ca un produs al dispoziţiei eidetice. Eidetic este un termen folosit pentru abilitatea de a proiecta imagini ale ideilor sau imaginaţiei în exterior, astfel încât poţi vedea ce ai în propria-ţi imaginaţie. Dispoziţia eidetică se găseşte în general la copiii sub 14 ani, în special la cei din triburile primitive.

Am auzit adesea de experienţe ca acestea de la misionari. Este altceva când ţi se spun asemenea lucruri în ţările foarte civilizate. Am călătorit prin Scandinavia de câteva ori şi am vizitat fiecare ţară scandinavă, da, chiar şi Polul Nord. Îndeosebi în nordul Suediei auzi multe poveşti cu drăcuşori, zâne, elfi, spirite, goblini şi alte creaturi remarcabile pe care le asociem cu basmele. În nordul Suediei, am aflat numele mai multor asemenea fiinţe mici. Există goblini cam de două picioare înălţime, gnomi, oecki, şi mai presus de toate, tomteri, în a căror existenţă cred mulţi suedezi. Mulţi elfi sunt gata să facă farse răutăcioase. Goblinii sunt priviţi ca spirite folositoare. Dacă cineva vrea ajutorul lor, trebuie să apeleze la conducătorul lor, Diavolul însuşi. Aceasta însă l-ar costa mântuirea.

Ideea că aceste spirite sunt demonice la origine este în concordanţă cu Biblia. Am observat de altfel că elfii, goblinii şi alte fiinţe mici le apar în special oamenilor care au o predispoziţie psihică pentru aceasta. Este o altă confirmare indirectă că aceste creaturi din basme nu sunt neutre din punct de vedere etic. Ci mai degrabă ele corespund spiritelor şi demonilor din locurile deschise despre care vorbeşte şi Biblia. Poate că ar trebui să dau un exemplu care limpezeşte două probleme.

Ex. 73: Autoarea, Helga Braconnier a prevăzut adesea dezastre. Era medium. La o staţie pilot în nordul Mării Baltice, a avut o viziune a unui naufragiu. L-a avertizat pe cârmaci, dar el a râs de idee. În ziua următoare, un suedez bătrân a venit la autoare şi i-a spus că venea o furtună şi că tomterii care locuiau pe stânci fugeau în interiorul ţinutului. Ceea ce întotdeauna însemna că urma să fie o inundaţie. În acea seară a izbucnit o furtună. O navă a trimis un semnal de urgenţă. Cârmaciul care a râs de femeia care l-a avertizat a trebuit să iasă cu barca de salvare. Nava s-a lovit de stânci şi mai mulţi oameni şi-au pierdut viaţa. Avertizarea bătrânei se împlinise.

S-ar putea scrie o carte despre asemenea fiinţe mici precum tomterii, dar nu aceasta este sarcina mea.

Elveţienii s-au dedicat şi ei investigării problemei spiritelor naturii. De exemplu, Georg Sulzer, fostul preşedinte al Curţii de Apel Elveţiene din Zurich, a scris o carte despre spiritele naturii. El deosebeşte patru tipuri: gnomi, nimfe, silfi sau elfi, şi spirite ale apei. Acest scriitor afirmă de asemenea că aceste fiinţe mici au cam două picioare înălţime. Se spune că sunt recunoscătoare pentru ajutorul dat lor şi că reacţionează la insulte cu farse răutăcioase şi acte de răzbunare.

Arthur Conan Doyle, autorul poveştilor cu Shelock Holmes, era spiritualist. A publicat rapoarte despre spiritele naturi şi oamenii care le-au văzut. Conan Doyle avea de asemenea negative fotografice cu spirite ale naturii. Afirmaţia unui astfel de spirit sau demon al spaţiului deschis este foarte instructivă: „Noi, demonii suntem rămăşiţele unei creaţii anterioare care a intrat în conflict cu Dumnezeu. Nu avem speranţă de niciun fel. În ceea ce îi priveşte pe oameni, activitatea noastră constă în a-i înşela şi în a-i duce pe o cale greşită. La început eram foarte înţelepţi, dar din cauza păcatului şi căderii noastre am devenit considerabil mai stupizi.”

Ce are Biblia de spus despre subiectul goblinilor, spiritelor naturii, spiriduşilor şi demonilor spaţiului deschis? În Isaia 13:21 sunt menţionaţi satirii în conexiune cu fiarele sălbatice. Rolul lor este să distrugă ţinutul şi să îl facă nesigur. Isaia 34:14 este o referinţă şi mai clară: „Fiarele din pustiu se vor întâlni acolo cu fiarele sălbatice ale insulei, şi satirii se vor chema unii pe alţii. Acolo îşi va avea locuinţa năluca nopţii şi îşi va găsi un loc de odihnă.” Aici avem o combinaţie de animale sălbatice, satiri şi năluca nopţii, demoni ai spaţiilor deschise. Satirii sunt menţionaţi din nou în 2 Cronici 11:15, unde Împăratul Ieroboam numeşte preoţi care să ofere jertfe acestor demoni.

După ce ne-am uitat la referinţele biblice, să aruncăm o privire la istoria bisericii. Să vedem ce credea despre goblini Martin Luther, reformatorul german. Într-o conversaţie la masă, el spune într-o ocazie: „Goblinul m-a zdruncinat în pat. Dar i-am acordat puţină atenţie. Când aproape adormisem, a început un asemenea huruit pe scări de ai fi putut crede că cineva arunca şaizeci de butoaie cu vin pe ele. M-am ridicat, m-am dus la scări şi am strigat: Dacă eşti tu, aşa să fie. Apoi m-am încredinţat Domnului, despre care este scris: „Toate le-ai pus sub picioarele Lui” [Psalmul 8:6], şi m-am întors în pat. Este cel mai bun mod de a scăpa de el: să îl iei în zeflemea şi să Îl chemi pe Hristos. Nu poate suporta aşa ceva.” Se spune că altădată Luther a aruncat cu călimara după diavol.

În faţa tuturor acestor puteri ale întunericului, ne putem îmbărbăta prin mesajul apostolului Pavel. Gândiţi-vă de exemplu la Coloseni 2:15. În traducere liberă, spune: „A demascat puterile întunericului, a dezarmat demonii şi i-a tras în urma sa pe cei puternici, în procesiunea Lui triumfală.”

Extras din Kurt E. Koch, Occult ABC, pag. 60-62. Clic aici pentru a downloada cartea.

Enquete sur le monde invisible (2002), filmat în Islanda, relatează despre cum percep islandezii convieţuirea… cu elfii, iar tonul oamenilor care îşi povestesc experienţele este incredibil de serios.

Conform sondajelor, 10% dintre islandezi sunt convinşi că îşi împart insula cu elfii, alţi 10% neagă această idee, în vreme ce majoritatea de 80% consideră că existenţa fiinţelor invizibile este o posibilitate demnă de luat în seamă. Hafnarfjordur, un mic port aflat în apropiere de capitala Reykjavik, pare a fi locul în care oamenii convieţuiesc în cea mai deplină armonie cu aceste fiinţe subtile.

Ei au contactat-o pe Erla Stefansdottir, profesoară de pian şi clarvăzătoare [clarvăzător = ocultist care primeşte mesaje de la spirite căzute cu privire la lucruri ascunse oamenilor], pentru a le desena o hartă mai specială. Astfel, una dintre atracţiile turistice ale micului port islandez este o plimbare pe la „căsuţele elfilor”. Primarul din Hafnarfjordur, Magnus Gunnarsson, s-a arătat mândru de documentul ce atestă lumea invizibilă din oraşul pe care îl conduce. Foarte încântat de simpaticii lor vecini, el a declarat că „în felul acesta, şi turiştii vor putea descoperi că în oraşul nostru, alături de locuitorii obişnuiţi, trăiesc şi fiinţe supranaturale”.

Întrebată cum este posibil ca în acelaşi spaţiu să convieţuiască oameni şi elfi, clarvăzătoarea Erla a explicat că lumea are mai multe dimensiuni. De exemplu, spune ea, „într-o pădure montană pot trăi tot feluri de creaturi: elfi, gnomi, pitici, zâne. Ele nu sunt observate de oameni deoarece au o frecvenţă de vibraţie diferită de a noastră, care corespunde planurilor eteric sau, uneori, astral. Este posibil chiar ca aceste fiinţe, cel mai adesea inaccesibile vederii umane obişnuite, să nu se perceapă unele pe altele, tot din cauza nivelelor lor de vibraţie diferite.”

Dar Erla a văzut elfi încă de când era copil şi atunci era convinsă că acesta este un lucru obişnuit. „Până la 6-7 ani, copiii văd mai multe decât adulţii. Cred că foarte mulţi dintre ei au tovarăşi de joacă invizibili, dar nu realizează că sunt elfi.”

O fetiţă de 9 ani, Audur Gudmundsdottir, povesteşte cu convingere cum se joacă ea cu elfii, care au cam jumătate din înălţimea ei. Într-o zi a căzut când se zbenguia pe afară, iar o femeie-elfă i-a deschis uşa casei ei, aflată într-o piatră mai mare, şi i-a dat să mănânce o prăjitură în formă spiralată şi să bea un suc de banane mai deosebit. Audur îşi descrie cu însufleţire prietenii despre care spune că sunt foarte discreţi, ies doar noaptea şi niciodată în timpul zilei. Mama ei, căreia fetiţa i-a adus ca dovadă o cheie de la căsuţa elfilor, un mic obiect metalic cu crestături, nu exclude posibilitatea ca povestirile micuţei să fie adevărate. Şi mărturii ca acestea poţi întâlni la tot pasul în Islanda.

În ultimii ani inginerii constructori au fost de mai multe ori nevoiţi să refacă planurile autostrăzilor numai pentru a ocoli locuinţele elfilor. De asemeni, edilii primului mall au avut grijă să monteze cablurile electrice şi alte instalaţii subterane cât mai departe de presupusele sălaşuri ale gnomilor şi elfilor. Cuplurile care plănuiesc să-şi ridice o casă apelează şi ele la persoane cu percepţii extrasenzoriale [= oculte], pentru a se asigura că locul nu este deja ocupat… În Islanda aceste precauţii nu sunt privite ca excentricităţi, ci ca simple precauţii.

„Alături de noi trăiesc nenumărate creaturi nevăzute, care folosesc ca porţi de trecere în lumea lor eterică pietre şi stânci mai mari din lumea noastră fizică”, spune Brynjolfur Snorrason, fermierul specializat în indicarea zonelor locuite de „poporul ascuns” (huldu folk). El este adeseori consultat de antreprenorii de construcţii care nu vor să intre în conflict cu micuţii lor vecini supranaturali [= dintr-un univers cu mai multe dimensiuni decât al nostru].

„Poate este o ţară mai deosebită”, spune Arni Bjornsson, şeful departamentului de studii etnologice de la Muzeul Naţional al Islandei. „Chiar şi cei mai sceptici ingineri, care susţin că nu cred în superstiţii, preferă să ocolească movilele şi pietrele despre care clarvăzătorii spun că sunt locuite de elfi, decât să le distrugă şi să rişte astfel să-i supere pe cei nevăzuţi.”

La începutul anului 1999, de pildă, Agenţia pentru construcţia drumurilor din Islanda a trebuit să modifice proiectul iniţial al unei noi şosele ce pornea de la Reykjavik, după ce a avut loc un protest al locuitorilor zonei, pentru că traseul ar fi deranjat locuinţa unor elfi de sub o stâncă.

„Câtă vreme oamenii sunt convinşi de realitatea lumilor subtile şi a elfilor, noi căutăm să respectăm credinţele tuturor”, a spus Viktor Ingolfsson, un oficial de la Administraţia drumurilor publice. „Dacă aceasta presupune să ocolim o piatră a elfilor, ne acomodăm la această cerinţă.”

Constructorii de drumuri ţin cont de aceste indicaţii ale clarvăzătorilor şi datorită faptului că s-au convins de mai multe ori de efectele nefaste pe care le are încălcarea lor. Sunt binecunoscute cazurile de defectare a maşinilor şi echipamentelor de construcţii sau de îmbolnăvire subită a celor care au mutat în mod brutal pietre ale elfilor.

„Pentru cei mai mulţi oameni, poporul ascuns este plin de blândeţe”, explică Magnus Skarphedinsson, profesor la Şcoala de Studii Elfice şi expert în Elfi. „Dar dacă sunt agresaţi, este posibil să se petreacă lucruri mai puţin plăcute. Fie că proiectul va costa foarte mult, fie că unii muncitori se îmbolnăvesc. Aşa că nu e recomandat să-i superi pe elfi.”

Fosta preşedintă a Islandei (în perioada 1980-1996), Vigdis Finnbogadottir, nu exclude nici ea prezenţa fiinţelor subtile pe harta invizibilă a ţării sale. Cu multă diplomaţie, ea aduce un argument imbatabil: „Nu am văzut elfi şi nici fiinţe invizibile. Nu am întâlnit încă o fantomă, deşi am auzit adesea vorbindu-se despre ele. Acest gen de credinţă nu mai există în Franţa sau în Spania, pentru că acestea sunt ţări catolice. Catolicismul este atât de puternic, încât nu mai lasă loc pentru alte credinţe. În Evul Mediu, islandezii au adaptat catolicismul pentru a se potrivi cu moştenirea lor păgână şi au continuat să spună poveşti despre fiinţe supranaturale, elfi şi fantome. Existenţa elfilor, a fantomelor, a extratereştrilor şi a vieţii de după moarte nu a fost niciodată dovedită. Este la fel ca şi în cazul lui Dumnezeu. Nimeni nu a dovedit că El există, dar nici contrariul.”

Actualul preşedinte al Islandei, Olafur Ragnar Grimsson, are şi el o explicaţie a prezenţei poporului ascuns: puternicul sentiment al singurătăţii şi al izolării, caracteristic islandezilor. „Islandezii au fost întotdeauna puţini la număr, de aceea în timpurile străvechi ei şi-au dublat numărul cu personaje invizibile din legendele cu elfi şi zâne”, a afirmat el într-un interviu acordat la reşedinţa prezidenţială de la Bessastadir.

Creaturi fantastice din mitologia germană, elfii au supravieţuit în folclorul nord-european. Se consideră că la origine erau o rasă de zei ai naturii şi ai fertilităţii. Sunt înfăţişaţi ca femei şi bărbaţi tineri, de înălţime mică, foarte frumoşi. Sălăşluiesc în păduri, în alte locuri din natură, sub pământ, în izvoare sau pârâuri. Ei trăiesc mai mult în comparaţie cu oamenii, nu îmbătrânesc niciodată şi au puteri magice.

În mitologia scandinavă sunt cunoscuţi elfii luminoşi care trăiesc în al treilea cer, cei întunecaţi şi elfii negri. Aceştia din urmă sunt fierari pricepuţi, iar în mitologia germană sunt confundaţi cu piticii. Un exemplu de astfel de elfi cunoscători ai artei transmutării şi a prelucrării metalelor sunt nibelungii.

Elfii din mitologia scandinavă au supravieţuit în special în varianta unor femei strălucitor de frumoase, care vieţuiesc în pădure, conduse de un rege-elf. Se spune că pot fi văzute noaptea, dansând prin poieni. Dansurile elfelor lasă în iarbă urme circulare, care sunt adeseori asimilate cu cercurile din lanuri. Dacă un om priveşte dansul lor, timpul se comprimă atât de mult încât anii devin ore. Acest fenomen se reflectă şi în lucrarea „Stăpânul inelelor” a lui Tolkien, atunci când personajele plecate în căutarea inelului ajung în Regatul Elfilor, Lothlorien, şi constată că acolo timpul se scurge mult mai încet decât în lumea fizică. De altfel, personajele elfi ale lui Tolkien sunt inspirate din mitologia scandinavă şi celtică.

Brynjolfur Snorrason (fermier şi vindecător [= occultist care primeşte puterea de a vindeca de la spiritele căzute])

„Când eram copil, obişnuiam să mă joc cu elfii şi cu… spiritele celor trecuţi Dincolo [spirite căzute care iau forma celor morţi]. Eram diferit de cei de vârsta mea, aşa că nu prea vorbeam despre asta. Şi copiii mei se simt grozav împreună cu fiinţele invizibile. Unul dintre ei se joacă mereu cu frăţiorul lui geamăn care a murit [un spirit căzut care ia forma copilului]. Îi pot vedea clar pe amândoi. Toţi cei şase copii ai mei sunt clarvăzători. Legat de asta cred că atitudinea părinţilor este decisivă: dacă le spui copiilor că nu există clarviziune [= facultate ocultă], această aptitudine nu se va mai dezvolta. Mi se întâmplă uneori să confund lumea aceasta cu cealaltă. Aşa că, pentru orice eventualitate, ca oamenii să nu creadă că sunt nebun, soţia mea îmi interzice să vorbesc în public cu entităţile invizibile. Unele dintre ele arată ca oamenii, altele sunt doar forme colorate.”

Joga Johannsdottir (maseuză)

„Aveam 11 ani pe atunci, mă aflam pe deal, când am văzut o femeie dispărând într-o piatră. Era normal proporţionată, dar nu mai înaltă decât un copil de 6 ani. N-am încercat niciodată să conving pe nimeni că ceea ce am văzut este real.”

Gudrun G. Bergmann (scriitoare şi ghid turistic)

„Potrivit mediumilor [= ocultişti care transmit mesaje de la spirite căzute, care pretind că sunt oameni care au murit sau spirite bune], una dintre aceste două pietre reprezintă o biserică a fiinţelor nevăzute, iar cealaltă este o bibliotecă. Aici locuiesc creaturi străvechi. Vara trecută meditam în faţa stâncii-bibliotecă. Am văzut o fiinţă de-o şchioapă ieşind din piatră. Arăta ca personajul Yoda din războiul stelelor, cu un cap mare, care este simbolul înţelepciunii. El este păstrătorul cunoaşterii din piatră. Secretul Islandei se află în natură, o imensă carte pe care trebuie s-o descifrăm.

Video: Belief in Elves Strong in Iceland – National Geographic

Video: Elves in Iceland! Documentary about the believe in Elves and Trolls in Iceland

Din mitologie

Elf

În mitologia nordică întâlnim elfi și pitici, ale căror roluri nu sunt prea clare, dar se crede că ar fi de partea zeilor. Alte ființe supranaturale întâlnite în miturile scandinavilor sunt silfii și silfidele, duhuri aerine asemănătoare elfilor. Despre silfide se spune că pot cânta foarte frumos, însă cine se lăsa atras de viersul lor fermecat și intra în dansul lor era pierdut.

Un elf este o ființă fabuloasă, aparținând mitologiei nordice, și care a supraviețuit în folclorul nord european, în legendele scandinave, germane și englezești. La origine, elfii erau niște zei minori ai naturii și ai fertilității, fiind înfățișați de obicei ca niște tineri bărbați și femei, ce trăiesc în păduri, fântâni, iar uneori sub pământ. Ei dețin o viață lungă, uneori chiar sunt nemuritori și au puteri magice. J. R. R. Tolkien, în trilogia sa, „Stăpânul Inelelor”, pune accent pe caracterul angelic, pe inteligența elfilor, ceea ce a făcut aceste personaje foarte populare în fantezia modernă. În linii mari, elfii se aseamănă cu nimfele din mitologia greacă și cu viliile și rusalkiile din mitologia slavă.

Primele descrieri ale elfilor apar în mitologia nordică, unde ei sunt numiți „alfar”. Ei sunt creaturi de aceeași statură ca omul, dar mai frumoși și mai puternici. Sunt semi-divinități asociate fertilității naturii. Mitograful Snorri Sturluson scrie în lucrările sale că există două tipuri de elfi: „elfii întunericului”, echivalenți cu piticii și „elfii luminii”, care se apropie mult mai mult de ceea ce înseamnă elf. Acești elfi ai luminii guvernează una din cele 9 lumi ale cosmosului (Yggdrasil) și anume Alfheim-ul. Elfii întunericului trăiesc într-o lume total diferită, chiar antagonică, numită Nidavellir sau Svartalfheim.

În „Edda poetică”, se stabilește o asemănare între elfi și zeii Aesir, uneori aceste două categoriii chiar confundându-se. Câțiva cărturari, dimpotrivă, au asociat zeii Vanir cu elfii. Cu toate acestea, în „Alvissmal”, elfii sunt considerați distincți atât de Aesir, cât și de Vanir. Poemul „Grimnismal” din „Edda” precizează faptul că zeul Freyr este stăpânul tărâmului Alfheim, pe care îl conduce cu ajutorul unor slujitori ca Byggvir și Beyla. Mai târziu apar și alți slujitori: Eldir și Fimafeng, care este ucis de Loki. În saga Kormaks se povestește cum un sacrificiu adus elfilor poate vindeca orice rană provocată de un război.

Elfii nordici au aceeași statură și formă ca oamenii. După moarte, unii oamenii cum a fost eroul Volund pot să fie ridicați la rangul de elfi. Similitudinea între elfi și oameni permitea chiar o împerechere între aceștia.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Elf

Orc

Orcii au fost inițial elfi, dar bătuți și schingiuiți s-au schimbat în niște ființe agresive și înfricoșătoare. Orcii sunt rase de umanoizi, duri și războinici înnăscuți. Ei sunt în diferite moduri portretizați ca fiind fizic, mai puternici sau mai slabi, dar întotdeauna în număr mare.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Orc

Pitic

Piticii sunt ființe supranaturale de dimensiuni mici, cu barbă și ochi mărunți, din mitologia nordică. Conform legendelor, sunt mari meșteșugari: ei au creat sabia Gram, inelul magic Andvariut, inelul de aur al lui Odin numit Draupnir, sulița Gungir, părul de aur al lui Sif, colierul lui Freyja, coiful numit Huliǒshjálmr, ciocanul pe nume Mjolnik și corabia Skíǒshjálmr.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Pitic

Goblin

În folclorul european, goblinul este o creatură rea și grotească sau un fel de fantomă rea. I se atribuie variate abilități, temperamente și înfățișări, în funcție de originea povestirii. De obicei sunt înfățișați ca fiind mici, de câțiva inci înălțime, uneori de mărimea unui pitic. De obicei sunt prezentați ca posedând diferite abilități magice.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Goblin

Domovoi

În mitologia rusă, Domovoi este un spirit al casei, având înfățișarea unui omuleț, a unui pitic bătrân. Se spune că există un domovoi în fiecare casă, și că aceștia ar fi fost cândva ființe malefice, care trăind printre oameni au devenit prietenoase. Spiritele domovoi fac tot felul de șarlatanii și pagube în casele oamenilor, îi gâdilă pe aceștia când dorm, bat în pereți, aruncă cu obiecte, în special cu farfurii. Aceste spirite pot lua și alte forme decât cea umană: se pot transforma în pisică, în câine, în șobolan sau în șarpe. Ele se aseamănă foarte mult cu spiritele scoțiene numite brownie și cu spiritele poltergeist, diferențiindu-se de acestea din urmă, prin faptul că nu sunt malefice, nu au intenții rele, ci sunt glumețe, prietenoase și puse pe șotii.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Domovoi

Imp

Un imp este o creatură mitologică similară cu o zână sau un demon, descris frecvent în folclor și superstiție. Cuvânt este un derivat al termenului ympe, ce denota tineri copaci altoiți. Impii sunt de obicei prezentați ca răuvoitori mai mult decât serios amenințător și ca făpturi simple, în loc de creaturi supranaturale importante. Servitorii diavolului sunt câteodată descriși ca impi. Ei sunt deseori mici de statură și foarte activi.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Imp

Gnom

Un gnom este o creatură mitică caracterizată de statura sa mică și viața subterană. Conform lui Paracelsus, gnomii sunt cele mai importante ființe care întrupează caracteristicile elementului pământ. Ei se mișcă cu ușurință prin pământ așa cum oamenii merg pe el. Se spune că razele soarelui îi transformă în piatră. După unele tradiții, gnomii sunt niște mici creaturi buclucașe sau niște goblini. Câteva surse spun că de fapt gnomii devin broaște când răsare soarele, în loc să se transforme în piatră. Gnomii apar des în basmele germane, în special în cele ale Fraților Grim dar și în mitologia nordică. În basme, ei sunt înfățișați ca niște oameni bătrâni și pitici, care trăiesc în adâncul pământului și păzesc comori îngropate. Gnomii apar și în alte mitologii, dar sub alte nume, ei fiind prezenți mai ales în centrul, nordul și estul Europei. Kaukis este gnomul prusac, iar barbegazi sunt creaturi asemănătoare cu gnomii, cu picioare mari ce apar în basmele și legendele din Franța și Elveția. În Islanda, gnomii (vættir) sunt atât de respectați încât stăzile sunt construite în așa fel încât să nu deranjeze zonele unde se spune că locuiesc. În estul continentului, tengu este un nume ce desemnează o categorie de gnomi înaripați.

Un gnom este rar individualizat de ceilalți ca personaj de basm, însă în folclorul german, Rubezahl, stăpânul lumii subterane, este considerat uneori a fi un gnom de munte. După unele tradiții, regele gnomilor se numește Gob. Despre cuvântul „gnom” se zice că ar proveni din limba latină din „gnomus” sau din greacă, din „gnosis”, însemnând „cunoaștere”. Conform miturilor, gnomii acumulau informații secrete așa cum strângeau comori.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gnom

Trol

În mitologia nordică, trolul este o ființă gigantică, un uriaș, care vânează oameni, noaptea. Este descris și ca un gnom zburdalnic, care trăiește în munți sau în păduri, întruchipând forțele rele ale naturii. Trolii sunt, de fapt, niște ființe cu o inteligenţă redusă, despre care se credea că la lumina soarelui se transformă în stane de piatră.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Trol

Nimfă

Nimfele sunt genii ale naturii, pe care cei vechi și le închipuiau ca pe niște fecioare tinere și frumoase. Ele locuiau în grotele de pe vârfurile munților, în codrii deși, pe câmpii sau în ape și erau de mai multe categorii: nimfele apelor purtau numele de oceanide, nereide și naiade, cele ale munților de oreade, iar cele ale pădurilor de driade și hamadriade. Nimfele erau înzestrate cu darul profeției. De cele mai multe ori oamenii le invocau în calitate de genii protectoare, implorându-le sprijinul. Legendele legate de numele lor sunt numeroase, ele fiind iubite de zei și nu arareori și de muritori.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nimf%C4%83_%28mitologie%29

Driade

Driadele sunt nimfe ale copacilor în mitologia greacă. Prin faptul că desemnează termenul elen de lemn, driadele care reprezentau doar nimfele stejarilor au devenit un termen general al acestora. Sunt considerate ființe foarte timide, cu excepția momentelor petrecute lângă Artemis, care era cunoscută ca prietenă a celor mai multe nimfe.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Driade

Naiade

Naiadele erau nimfe ale apelor dulci și reprezentau una din cele trei clase principale de nimfe – celelalte fiind Nereidele (nimfe ale Mării Mediteraneene) și Oceanidele (nimfe ale oceanelor). Naiadele guvernau peste râuri, șuvoaie, pâraie, izvoare, fântâni, lacuri, eleștee, puțuri și mlaștini. Marinarii care erau în apropiere erau atrași de cântecul lor fermecător, făcându-i să se lovească cu navele de stânci și să se înece. O Naiadă era strâns legată de corpul său de apă și chiar existența sa pare să fi depins de el. Dacă un pârâu seca, Naiada sa murea. Apele peste care Naiadele domneau erau presupuse a fi deținătoare de puteri inspiraționale, medicinale sau profetice.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Naiade

Nixe

Nixe (la plural Nixen) sunt spirite din mitologia nordică și din cea germanică. Denumirea vin din vechea limbă germană superioară, unde nihhus, niccus sau nichessa aveau sensul de „Duh al apelor”. O altă posibilă origine etimologică ar pute fi cuvântul din limba latină necare („a ucide”). Nixe este forma feminină, dar mai există și masculinul Nix, care, în funcție de dialect, mai era cunoscut și ca Niss, Neck sau Nöck, fiind echivalat cu „Wassermann” (omul apelor) din mitologia germanică. Elementul caracteristic pentru „Nixen” este acela că îi punea pe oameni în pericol și le aducea acestoar pagube și moartea. Cel mai adesea ademeneau bărbați pe care îi trăgeau la fundul apelor curgătoare și al lacurilor. Ca toate duhurile apelor de sex feminin, și o „Nixe” se prezenta, cel mai adesea, ca o femeie tânără, cu tenul palid sau verzui, cu părul bătând în verde, sau chiar verde. Caracteristica citată cel mai adesea era o rochie din al cărei tiv picura apă. Cel puțin la țară, „Nixele” umblau desculțe. Mai târziu, au apărut și descrieri ale „Nixelor” cu un bust omenesc, continuat cu o coadă de pește acoperită cu solzi.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nixe

Polovoi

Polovoi este un spirit, prezent în mitologia rusă, al câmpurilor, având părul verde ca iarba.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Polovoi

Vampir

Vampirii sunt ființe mitologice sau folclorice, care subzistă prin hrănirea în special cu sânge de la creaturi vii, indiferent dacă sunt strigoi sau persoane în viață. Cu toate că entitățile vampirice au fost înregistrate în multe culturi și, conform speculațiilor istoricului literar britanic Brian Frost, ce crede că: „vampirii și demonii sunt la fel de vechi ca și omul însuși”, ajungându-se până la „vremurile preistorice”. În mod normal vampirii se pot transforma în animale de pradă precum lupi, lei, gheparzi etc. sau chiar într-o formă mai bizară de vârcolac. Unii vampiri mai puternici se pot preschimba în lilieci giganţi, ceață verde, dragoni sau chiar grifoni. Majoritatea vor vâna sub formă de demoni cu aripi uriașe, coarne și trupuri zvelte, uneori roșii sau negre.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vampir

Video: Real dwarf caught on tape!

Video: Lizard Man FINALLY captured!!!!

O înregistrare cu o creatură umană, găsită în Noua Zeelandă. Ce reprezintă? Parcă a fi ţinută prizonieră într-o bază subterană sau submarină.