Paralizia în somn şi oamenii umbre

Print Friendly, PDF & Email

Omul umbră, fiinţa umbră sau omul cu pălăria

Este o entitate paranormală sau un demon. Unele legende descriu fiinţe spirituale întunecate care îi persecută pe oameni, bântuind uneori locul. Experienţele raportate includ paralizia în somn, năluciri şi halucinaţii. Fiinţele sunt siluete întunecate, cu forme şi aspecte umane, care licăresc apărând şi dispărând în vederea periferică, iar uneori se afirmă că „sar pe pieptul oamenilor şi îi sufocă”. Pot fi respinse folosind „Numele lui Isus”.

Shadow person, shadow being, or Hat man. Sursa: www.deliveranceministriesgroup.com

Oamenii umbre

17.01.2009

Am ascultat recent o învăţătură de la un pastor de la Calvary Chapel, şi el a menţionat „oamenii umbre”. De multe ori am o învăţătură derulându-se în căşti sau în fundal, şi uneori realizez că nici măcar nu ascult. Din când în când se spune ceva care într-adevăr ajunge până la mine şi îmi atrage atenţia. Referinţa la oamenii umbre a făcut exact asta.

Citesc destul de mult. Mă credeţi sau nu, nu obişnuiesc să citesc la fel de mult ca în trecut. Am fost întotdeauna atras de cărţi despre paranormal. Nu m-am ocupat de vânarea fantomelor sau de ceva de genul, dar am fost întotdeauna fascinat de lucruri precum întâlnirile spiritiştilor pentru a primi mesaje de la cei morţi, plăcile ouija, fantome, spirite şi lucruri de genul acesta. Am citit fiecare carte a lui Stephen King şi multe cărţi de Dean Koonce. „Zona crepusculară” este probabil emisiunea mea preferată de televiziune. Straniul şi ciudatul mă atrag. Poate că toţi suntem aşa. Nu ştiu.

Întotdeauna am ştiut că este oarecum periculos să te ocupi de asemenea lucruri. Am avut o experienţă cu placa ouija când eram copil, iar cândva, la începutul adolescenţei, îmi amintesc că unele fete se ocupau cu întruniri pentru a primi mesaje de la cei morţi şi cu vrăjitoria. Am fost acolo, dar nu-mi amintesc să fi luat parte. Eram fascinat, dar nu am vrut să mă implic în aşa ceva. Oricum, asemenea lucruri m-au interesat şi continuă să o facă şi astăzi. Deci când am auzit discuţia despre oamenii umbre, am simţit nevoia să cunosc mai multe.

om umbra 1Oamenii umbre sunt definiţi ca creaturi umbre. Ei apar în forme întunecate, în vederea periferică a oamenilor. Apar, se dezintegrează, se mişcă prin pereţi şi dispar ca fumul. Oamenii umbre nu sunt ca fantomele, fiindcă nu au trăsături umane, nu apar în îmbrăcăminte de epocă şi nu încearcă să comunice. Martorii au raportat că au fost vânaţi sau terorizaţi de ei. Întâlnirile sunt în mod tipic însoţite de un sentiment de groază.

Există un mare număr de poveşti şi mărturii despre oameni care văd asemenea lucruri. Cine ştie ce este adevărat şi ce nu! (Numai umbra ştie!) Se pare că unul dintre numitorii comuni ai multor mărturii este consumul de droguri. Dependenţii de metamfetamină cristal văd oameni umbre tot timpul. Primul meu răspuns a fost: „Şi ce, consumatorii de droguri halucinează tot timpul.” Dar este ceva rar ca un grup să halucineze acelaşi lucru. Când grupuri de consumatori de metamfetamină cristal au fost împreună, au raportat că au văzut aceeaşi adunare de oameni umbre, mişcându-se în acelaşi fel, în acelaşi loc. Toţi au văzut acelaşi număr de oameni umbre.

Un dependent de metamfetamină aflat în proces de recuperare spune:

„Erau atât de întunecaţi încât erau mai negri decât negrul din cameră, şi uneori erau în grupuri. Uneori aveau haine întunecate, atârnând ca hainele de ţigani.”

El se simţea întotdeauna ca şi cum ei aveau nevoie de ceva de la el sau vroiau ceva de la el, ca şi cum erau slabi.

Un alt fost dependent de droguri a dat mărturia:

„Vedeam ceva ce arăta ca pete de fum sau ceaţă. Se părea că o persoană pândea în fiecare umbră, oamenii umbre. Auzeam voci şi vedeam lucruri care nu erau acolo. Vocile erau şoapte slabe, şoapte slabe care complotau împotriva mea.”

Studiind acestea, devine clar că există o legătură sigură între oamenii umbre şi abuzul de droguri. Am găsit câteva mărturii unde oamenii nu erau dependenţi de droguri, dar mergeau la medic pentru o boală mintală. Medicul le prescrisese medicamente chiar înainte ca ei să înceapă să vadă oameni umbre. Există o mişcare în lume care crede că industria farmaceutică ne otrăveşte. Eu încă nu aud şi nu văd elicoptere negre în această privinţă. Dar un dependent de droguri este un dependent de droguri, corect. Dacă încep să văd oamenii umbre când îmi iau medicamentele pentru tensiune, sunt terminat!

Galateni 5:19-21: „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”

Cuvântul „vrăjitorie” în greceşte este Pharmakeia. El înseamnă folosirea administrării de droguri, otrăvirea, facerea de farmece şi artele magice. Adesea el este asociat cu închinarea la idoli. Este interesant de observat că metamfetamina cristal este preparată dintr-un amestec de chimicale nocive şi otrăvitoare. Am citit într-un loc că poate conţine chiar şi acid de baterie. Este o lucrare a cărnii, conform Galateni.

Deci Biblia spune că există o legătură între folosirea drogului şi lumea spiritelor. Biblia ne spune clar să nu ne dedăm la asemenea lucruri. Lumea spiritelor este reală, şi deoarece trăim într-o lume căzută, există tot timpul lucruri întunecate în jurul nostru. În vremea noastră Satan şi demonii lui reuşesc să se mişte liberi în jurul pământului. Sunt sigur că dacă am şti cu adevărat ce se petrece în jurul nostru, aceasta chiar ne-ar testa credinţa.

Sunt câţiva pastori la Calvery Chapel care au ieşit dintr-o viaţă de abuz de droguri. Mai mulţi au depus mărturie că au văzut demoni şi că li s-a oferit putere de către acele fiinţe rele. Dar toţi aceşti oameni au acelaşi mesaj. Există o putere mai mare. Acea putere vine de la Duhul Sfânt şi prin sângele lui Isus Hristos. Nu există un motiv bun pentru care aceşti oameni sunt vii, altul decât că Dumnezeu i-a chemat, iar ei au răspuns. Prin ceaţă, au văzut o lumină a speranţei.

Se pare că nebunia metamfetaminei este pretutindeni. Am văzut-o afectând oameni la care nu m-aş fi gândit niciodată. Aceasta pare să fie povestea comună. Adicţia este puternică. Drogul îţi înlătură abilitatea de a raţiona. Surescitarea este atractivă şi te face să te întorci la ea. Noi credem că folosirea drogului este limitată la cei tineri şi nesăbuiţi. Nu mai este aşa. Este un drog care afectează orice vârstă. Şi îmi imaginez că dacă ne vom uita toţi în jur, vom descoperi că atinge o viaţă de lângă noi. Eşti pregătit să te confrunţi cu asta?

Efeseni 6:10-13 spune: „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.”

shadowÎi puteţi numi demoni, oameni umbre, fantome, spiriduşi, extratereştri şi o mulţime de alte lucruri. Eu cred că toţi vin din acelaşi loc. Ei miros ca fumul dintr-un motiv! Efeseni ne spune că asemenea lucruri sunt reale, sunt în jurul nostru, şi trebuie să fim pregătiţi. Este o luptă, noi suntem în ea. Nu este vorba de dacă, ci de când.

O parte din lucrurile acestea sunt înspăimântătoare. Dar spiritul fricii vine din iad. Ca şi credincios, eşti însemnat şi pecetluit cu Duhul Sfânt. Acest gen de rău poate să-ţi dea bătăi de cap, dar poate numai dacă Dumnezeu permite. Dacă ai fost cumpărat cu sângele lui Isus, atunci nu eşti la mila spiritelor rele. Tu slujeşti Dumnezeului Atotputernic.

Sunt doar nişte gânduri.

Doug Ford, Shadow People. Sursa: www.calvarychapelsweetwater.com

Bunica a avertizat despre oamenii umbre

07.01.2010

Femeile nu intenţionau ca Samantha să le audă conversaţia.

Samantha, în vârstă de 7 ani, stătea jucându-se în casa străbunicii ei, când bunica ei a venit ca să o ia.

„Întotdeauna mi-o amintesc pe străbunica mea ca pe o femeie bătrână, fragilă, stând în fotoliul ei cu spătar, cu şosete groase, înalte până la genunchi, de cowboy din Dallas, privind un teleevanghelist care avea o problemă cu vorbirea, fiindcă era surd”, a spus Samantha. „Era din Texas şi era o creştină puternică. Îmi amintesc că îmi spunea poveşti din Biblie şi cum rugăciunea poate vindeca orice.”

Dar în acea zi conversaţia doamnelor s-a îndreptat înspre persoanele stranii, întunecate, pe care le văzuseră amândouă.

„«A început ca cineva pe care îl cunoşteam, apoi a fost ca o fantomă, dar solidă şi neagră»”, a spus bunica, pe un ton foarte jos, ca să se asigure că nu o auzeam”, a spus Samantha, acum adultă. „Străbunica a replicat: «Ştiu despre ce vorbeşti, ca un bărbat înalt fără trăsături, doar o formă întunecată a unui bărbat înalt.»”

Au crezut că persoanele negre erau doar vise, dar în timp ce discutau despre acele vizite, femeile au realizat că vorbeau despre aceeaşi entitate.

„Străbunica a spus ceva care m-a făcut să icnesc şi le-a făcut să realizeze că ascultasem”, a spus Samantha. „Ea a zis: «Uneori pare prea real, ca şi cum ceva este cu adevărat aici, ca şi cum nu este deloc un vis.»” După ce m-au auzit râzând, amândouă au scos un râset nervos, şi s-au întors înspre mine, şi au spus că schimbau poveşti prosteşti de adulţi, şi mi-au spus să nu mă îngrijorez.”

Câteva săptămâni mai târziu, gândul la „o formă întunecată a unui bărbat înalt” încă o necăjea.

„Mi-am făcut curaj să o întreb pe străbunica despre ce vorbise, iar ce mi-a spus ea atunci nu-mi va ieşi niciodată din minte”, a spus Samantha.

Străbunica ei i-a spus că uneori demonii vor încerca să arate ca cineva pe care îl ştii, şi să te înşele ca să vorbeşti cu ei.

„Atunci se vor schimba în fiinţe solide, negre”, a spus Samantha. „Ea mi-a zis să nu vorbesc niciodată în visele mele cu cineva care arăta cunoscut, pentru că este doar un demon care încearcă să mă prostească.”

Apoi i-a spus Samanthei ceva care încă o îngrozeşte.

„Mi-a spus că uneori demonii pot să vină şi în timpul zilei, şi că vor arăta exact ca tine şi ca mine”, a spus Samantha.

Ani de zile mai târziu, pe când locuia în casa bunicii ei, Samantha a descoperit despre ce vorbea străbunica ei.

„Am început să bag în seamă sentimentul de a fi privită ţintă, şi întorcându-mă, să văd fiinţe negre cu coada ochiului, şi trezindu-mă în mijlocul nopţii, să văd o persoană întunecată ieşind din dormitorul meu”, a spus ea.

A văzut acea persoană şi în dormitorul nepoatei ei, pe atunci în vârstă de trei luni.

„Era într-o dimineaţă devreme, iar eu eram în casa surorii mele mai mari”, a spus ea. „Nepoata mea era întinsă pe patul surorii mele, iar eu stăteam în picioare în pragul uşii care separa baia de dormitor.”

Stătea în picioare cam la un metru şi jumătate de pat şi de debaraua alăturată, care avea uşi din oglindă pe toată suprafaţa.

„Mă întorsesem să fiu cu faţa la oglindă, şi în reflecţie am putut să văd o persoană neagră sub pat”, a spus Samantha. „Arăta ca un cap cu umeri, şi a făcut cu braţul o mişcare bruscă ca şi cum încerca să mişte ceva. Am sărit înapoi şi am ţipat.”

Sora Samanthei i-a spus că văzuse acelaşi lucru cu trei săptămâni mai înainte.

Nu l-a mai văzut pe bărbatul întunecat de când s-a mutat din casa străbunicilor ei, dar într-o ocazie recentă când şi-a petrecut noaptea acolo, bărbatul întunecat a vizitat-o din nou.

„Weekendul trecut (18 decembrie 2009) am stat noaptea în casa lor, cu câinele meu, a spus Samantha. „Câinele meu doarme de obicei aproape de mine, în pat, şi absolut niciodată înainte nu s-a purtat în felul acesta în casa bunicilor mei.”

Samantha s-a trezit şi şi-a găsit câinele stând la piciorul patului, uitându-se ţintă, cu toată atenţia, la uşa dormitorului.

„Părea nefiresc de întunecat”, a spus ea. „De îndată ce am murmurat numele câinelui meu pentru a-i atrage atenţia, se pare că ceva stătuse în faţa uşii dormitorului. S-a îndepărtat, şi am putut să văd lumina lunii venind pe fereastra de la baie, de-a lungul coridorului.”

A dormit restul nopţii cu o lampă de birou aprinsă.

„Nu părea că a fost în cameră”, a spus ea. „Văzusem ceva similar când eram mai tânără, era în camera mea sau ieşea din camera mea. Ştiu că trecutul religios al familiei mele joacă un rol în faptul că ei cred că aceste lucruri sunt demoni. Prietenul meu le-ar respinge ca fiind prosteşti sau imaginare, iar mama mea mi-ar spune că am mai mare nevoie de Isus.”

Grandma Warned About Shadow People. Copyright © 2010, Jason Offutt. Sursa: www.from-the-shadows.blogspot.ro

Mărturia lui Matt

04.02.2013

Numele meu este Matt. Sunt un creştin născut din nou şi ştiu că Isus este în controlul destinului meu. Ştiu că prin El toate lucrurile sunt posibile. Recent navigam pe internet şi am dat de ceva numit paralizia în somn. Nu auzisem niciodată înainte de acest termen, dar imediat ce am început să citesc, am ştiut ce este. A fost foarte interesant pentru mine, deoarece cred că am experimentat aşa ceva şi experienţe foarte similare celor detaliate de multe alte relatări. Am fost mulţumit să aflu că nu eram singur în acest fenomen. Mi-a fost de mare ajutor să aud că există alţii care ştiu exact cu ce m-am confruntat. Eu unul nu am văzut aceasta ca ceva mai puţin decât un atac spiritual rău, nedorit.

Am crescut în biserică şi deşi nu se vorbea foarte mult despre aşa ceva, ştiam că oamenii (creştinii de asemenea) ar putea deveni ţinta interesului demonic. Am ştiut exact ce anume era ceea ce m-a îngrozit atât de mult, de prima dată când mi s-a întâmplat. Sentimentul unui rău copleşitor de răuvoitor, în episoadele de paralizie în somn, nu poate fi confundat cu nimic altceva. De asemenea, este interesant pentru mine că am putut să-l identific de prima dată. Cred că nouă, ca copii ai lui Dumnezeu, ni se dă discernământul ca să identificăm asemenea întâmplări, iar ulterior suntem înarmaţi cu dragostea lui Isus ca să le putem combate.

Pot să văd cum cineva ar veni cu explicaţia „răpirii de către extratereştri”… în special dacă nu a fost un credincios în Dumnezeu. Îmi amintesc că atunci când eram foarte mic, vorbeam cu mama mea despre extratereştri. Iar ea mi-a spus că nu există un asemenea lucru ca extratereştrii, şi că ei sunt demoni care îşi fac partea în a distruge credinţa în Dumnezeu. Mama mea este o femeie profund spirituală şi foarte în acord în umblarea ei cu Hristos, deci am luat explicaţia ei drept bună. Cred că aceasta are ceva de-a face şi cu puterea mea de discernământ în episoadele de paralizie în somn. Deci aceasta este povestea mea dinainte.

Acum vă voi povesti despre ce am experimentat, dar înainte de a o face, vreau să fac clar că nu o fac pentru amuzament, sau de dragul de a promova convingeri ocultiste. De fapt cred că a avea obsesii despre astfel de lucruri poate fi dăunător pentru credinţa cuiva, dar voi reveni la asta. O fac numai în speranţa că poate ajuta ca mărturie faţă de necreştini, sau că îi va ajuta pe creştinii care experimentează acest gen de lucruri, să înţeleagă ce li se întâmplă şi cum să se apere.

Când eram copil:

Când eram foarte mic (poate la 6 sau 7 ani), îmi amintesc că foarte des vedeam cu coada ochiului câte unul dintre aşa-numiţii „oameni umbre” în casa noastră. Erau de genul pe care mulţi descriu că îl văd, cu o pălărie de fetru. Poate că are legătură… poate că nu. Aduc asta în discuţie doar fiindcă se pare că „oamenii umbre” sunt adesea asociaţi cu experienţa paraliziei în somn. Nu mă pot opri să gândesc că există o corelaţie între aceasta şi episoadele de paralizie în somn de care am suferit mai târziu în viaţă.

Ultimii ani ai adolescenţei şi între 20 şi 30 ani:

Primul episod pe care mi-l amintesc a inclus toate simptomele obişnuite ale paraliziei în somn. M-am trezit în patul meu… uitându-mă ţintă la tavan, şi imediat am ştiut că era o prezenţă rea, duşmănoasă cu mine în cameră. Nu am putut să strig. Nu am putut să mă mişc, dar am început imediat să mă rog, şi mi-a trecut prin minte să mustru orice era de mă făcea să mă simt atât de excesiv de îngrozit, aşa că am spus: „Prin sângele Domnului Isus Hristos, îţi poruncesc să pleci!” Nu sunt sigur dacă am spus-o cu glas tare sau nu, dar de îndată ce am făcut-o, mi-am revenit, şi m-am trezit că eram într-adevăr întins pe spate, cu braţele încrucişate pe piept (ca într-un sarcofag egiptean). Mai târziu i-am spus prietenului meu despre asta, şi el a descris o experienţă straniu de similară, iar el s-a trezit exact în aceeaşi poziţie. Ceea ce m-a făcut să gândesc că a fost mai mult decât doar un vis.

Mulţi ani mai târziu, m-am trezit cu acelaşi sentiment, iar prin ochii de-abia întredeschişi am putut să desluşesc o creatură ca un balaur foarte mic, urcând pe perete. S-a întors şi s-a uitat în jos la mine, şi şi-a întins braţul într-o mişcare ca şi cum şi-ar fi înfipt ghearele. Pentru a vă da o imagine vizuală, creatura arăta ca un fel de versiune gri a versiunii copilului din Hellboy (dacă aţi văzut vreodată filmul). Totuşi, când s-a întâmplat, filmul nu ieşise încă, deci ştiu că mintea mea nu a făcut conexiunea. Nu am avut acea sursă pentru imagine. Din nou, am mustrat imediat în Numele şi Isus, şi din nou mi-am revenit imediat. A fost evenimentul în care îmi amintesc că am văzut ceva, şi tot nu sunt sigur dacă era acolo sau dacă mintea mea evoca imagini, pentru a încerca să înţeleagă sentimentul răului copleşitor şi al fricii. Nu ştiu.

Am mai avut doar două situaţii în care mi s-au întâmplat acest gen de lucruri. Unul de care ştiu, este că m-am trezit luptându-mă pentru aer, ca şi cum îmi era forţat să iasă din plămâni, fiindcă asta a trezit-o pe prietena mea – cealaltă dată, am rostit din nou aceleaşi cuvinte: „Prin sângele Domnului Isus Hristos, îţi poruncesc să pleci!”, şi imediat a încetat.

Nu ştiu de ce se întâmplă asemenea lucruri. Singurul lucru de care îmi pot da seama este că toate par să se fi întâmplat în acele perioade din viaţa mea când eram foarte separat de Dumnezeu. Nu-mi trăiam viaţa în modul corect, şi cred că acele entităţi rele de la Satan încercau să exploateze asta şi să mă chinuiască din această cauză. Ele Îl urăsc pe Dumnezeu, dragostea Lui, pe Isus şi pe toţi cei care sunt copiii Lui. Ştiu că nu-mi pot face rău sau să mă posede, fiindcă sunt slujitorul lui Dumnezeu, iar trupul meu este deja umplut cu spiritul lui Isus, dar tot este şi va fi întotdeauna foarte înfricoşător. Sper şi mă rog… da, mă rog cu adevărat să nu mi se mai întâmple niciodată, dar dacă mi se va întâmpla, ştiu exact ce să fac şi cum să opresc asta.

Acum o să vă spun de ce site-ul vostru este o binecuvântare. Precum am afirmat înainte, cercetam despre paralizia în somn, ca şi despre „oamenii umbre” din copilăria mea, şi am găsit tot felul de explicaţii raţionale şi ştiinţifice ale acestor evenimente. Pe scurt, începeam să mă întreb dacă evaluările mele anterioare erau corecte… Să mă întreb dacă eram doar superstiţios… Chiar să pun sub semnul întrebării credinţa mea şi încrederea mea în Dumnezeu. Cu cât mă întrebam mai mult, cu atât îmi era mai teamă că avea să se întâmple din nou. Apoi am găsit pe internet una dintre emisiunile voastre, „Cum să opreşti paralizia în somn”. Am ascultat-o şi am fost imediat adus la pace, iar sistemul credinţei mele rămâne intact.

De fapt, mă simt mai aproape de Dumnezeu acum, pentru că ştiu că nu sunt singur. Ştiu că există alţii care se pot raporta la ceea ce mi s-a întâmplat mie, şi ştiu că există oameni care încearcă să-i ajute pe alţii să facă faţă acestui lucru. Mă voi ruga pentru alţii cărora li s-a întâmplat asta, şi mă voi ruga pentru consilierea şi misiunea pe care le faceţi voi. Dacă asemenea experienţe ajută la aducerea oamenilor la Hristos, atunci aşa să fie. Sper că nu este necesar să fii atacat de demoni ca să vezi lumina, dar presupun că unii au nevoie să li se dea un mic ghiont. Poate că este parte a planului lui Dumnezeu, pentru a ne întări credinţa. Dumnezeu a creat îngeri, demoni şi pe Satan însuşi, şi în cele din urmă îi cheamă la ceea ce le este îngăduit. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi continuaţi lucrarea cea bună!

The Testimony of Matt. Sursa: www.alienresistance.org

Am văzut un demon. Tu ai văzut? (Oamenii umbre)

04.09.2013

Ei bine,

Pur şi simplu trebuie să-mi iau lucrul acesta de pe inimă, pentru că acum am trecut de 30 ani, şi ceva ce am văzut cu mult timp în urmă a lăsat cu adevărat un impact asupra mea. Am văzut un demon. Scriu aşa ceva doar ca să spun lumii cum am văzut eu aceasta, cum un prieten apropiat al meu a văzut aceasta, şi cum oameni celebri (membrii formaţiei Black Sabbath) au văzut aceasta. Demoni.

Pe internet se face referire la ei ca la oamenii umbre. Prietenul meu apropiat, care ştiu că a văzut câţiva, a desenat o imagine artistică a lor, care a făcut înconjurul internetului.

shadow peopleCel pe care l-am văzut eu când eram cam în clasa întâi sau a doua, este la dreapta. Cel pe care l-a văzut prietenul meu apropiat este la dreapta.

Eu l-am văzut pe al meu când dormeam în patul părinţilor mei, pentru că m-am trezit îngrozit în mijlocul nopţii. M-am dus în camera lor, am adormit şi m-am trezit cândva între miezul nopţii şi 5 dimineaţa. Când m-am trezit, m-am simţit complet neobişnuit şi înnebunit. M-am uitat de sub pături, în camera părinţilor mei. (Apropo, eram complet treaz şi pe deplin mobil – nu pe jumătate adormit sau în vreun fel de paralizie în somn.) Mă uitam în jurul camerei ca să verific de ce mă simţeam atât de inconfortabil. Am fost surprins că ochii mi se adaptau la întuneric, pentru că nu se întâmplă, când te trezeşti în mijlocul nopţii, ca ochii să-ţi fie deja adaptaţi. Aşteptam să-mi adaptez privirea la bula neagră din faţa privirii mele. Bula neagră plana uşor înapoi şi înainte, iar apoi am realizat că ochii mei erau deja adaptaţi, şi că priveam la un fel de „fiinţă” umbră/neagră ceţoasă/în mantie, planând la piciorul patului. Era mai neagră decât întunericul din cameră la care mă adaptasem, şi arăta ca şi cum purta un fel de mantie neagră cu glugă.

Am aruncat păturile peste mine, şi eram îngheţat de teamă, şi de-abia puteam respira. După un timp în care de-abia am respirat, am decis să mă uit de sub pături ca să verific, să mă asigur că ceea ce văzusem era ce crezusem. Şi cum era de aşteptat, figura neagră în mantie era încă acolo planând/plutind.

I-am zis mamei mele în următoarea zi, iar ea a spus ca dacă ceea ce am văzut era cu adevărat un demon, să spun: „Domnul te mustră în Numele lui Isus Hristos.” Ei bine, m-am rugat în fiecare noapte ca să nu mai văd aşa ceva, până am fost în ultimul an de liceu. Şi nu am mai văzut.

Totuşi, la fiecare câţiva ani, dau peste cineva sau aud de cineva care a văzut. Cunosc un prieten apropiat care a văzut demoni de câteva ori. El nu spune nimănui, la fel cum eu nu spun nimănui, de teama ridiculizării şi de nu a fi etichetat ca având o „boală mintală”. (În trecut am fost ofiţer de poliţie, deci în două rânduri diferite am trecut un un examen psihologic şi un interviu, şi am fost considerat competent din punct de vedere mintal.) Scriu aceasta ştiind că cei mai mulţi nu vor lua în considerare postarea; totuşi, scriu pentru puţinii care s-au simţit izolaţi în experienţa lor.

Când eram la liceu am cunoscut un tip cu care am devenit bun prieten, care a văzut figura din imagine (din stânga) la lumina clară a zilei. Povestea lui a fost că mama lui a invitat o prietenă de familie, şi că prietena de familie şi-a adus nepoata. Ei bine, ceea ce s-a întâmplat a fost că atunci când prietenul meu a văzut-o pe nepoată (prietenul meu apropiat era cam în clasa a doua pe atunci), a spus că a văzut o persoană umbră înaltă, în spatele nepoatei, urcând treaptă cu treaptă cu fata, iar persoana umbră aproape că părea să poarte o pălărie de fetru pe cap.

S-a dovedit că nepoata era cu mătuşa ei, pentru că mama nepoatei avea o prăbuşire nervoasă, după pierderea unei sarcini, iar mama scria pe pereţi cu sângele copilului avortat.

Acelaşi prieten al meu a văzut un demon în camera de zi a casei lui, când în acelaşi timp mama lui a primit un apel telefonic că a fost angajat un nou pastor la biserică (da, întâmplător).

Deci eram în ultimul an de liceu şi în sfârşit trecusem peste faptul de a fi speriat de întuneric din cauza experienţei mele, şi ieşeam cu o fată. M-am dus la biserica fetei, iar o fostă vrăjitoare care era intervievată, a spus că pe când era vrăjitoare, vedea persoane întunecate şi umbroase păşind pe holurile ei, şi că persoanele arătau ca şi cum purtau robe negre cu glugă. A fost doar o altă confirmare a experienţei mele.

După colegiu, eram la Academia de Poliţie, şi Echipa Şerifului de Aplicare a Legii Drogului şi Viciului, a intrat în vorbă cu noi despre oamenii care iau droguri şi efectele pe care le au drogurile. Micul grup de ofiţeri a spus că au fost martori cum un tip, care tocmai fusese arestat pentru droguri, a spus că monştri întunecaţi îl urmăreau în celula de închisoare, şi a vrut ca poliţiştii să-i scoată de acolo. După ce a spus asta, cam un minut mai târziu tipul a murit. Este o poveste de la Aplicarea Legii Drogului şi Viciului, detalii la Departamentul Şerifului, Districtul Orange, California. În opinia mea, erau oameni umbre/demoni. (Căutaţi pe Google consumatorii de metamfetamină, oamenii umbre.)

După ce am renunţat la slujba de poliţist, am văzut formaţia lui Ozzy Osborne, Black Sabbath, vorbind despre vremea când vedeau oameni umbre/demoni. Iată linkul unde unul dintre membri povesteşte cum a obţinut o carte de magie neagră scrisă în latină în secolul 16. Tipul pune cartea în camera lui şi se trezeşte în mijlocul nopţii, şi descrie exact acelaşi lucru pe care l-am văzut eu. El începe să vorbească despre aceasta cam la 40 de secunde după începerea videoului. Iată linkul:

Geezer Butler Tells the Story Behind the Song Black Sabbath

https://www.youtube.com/watch?v=x2SOhhftzv8

(Mi-a luat o oră ca să găsesc linkul.)

shadow1Mai târziu, după ce am renunţat la slujba de poliţist, am început să predau. Un băiat din clasa mea de la şcoala elementară desena următoarele desene. M-am oprit brusc din mers, pentru că imaginile pe care le desena îmi aminteau exact de ceea ce văzusem eu când eram la şcoala elementară.

L-am întrebat pe băiat ce desena. Mi-a spus că desena monştri pe care îi văzuse. L-am întrebat dacă i-a văzut la televizor, în filme sau pe internet. Apoi el a spus că i-a văzut de câteva ori în viaţa reală, cam pe la ora 3 după-amiaza, mergând pe jos acasă de la şcoală. A spus că i-a văzut aproximativ cu un an sau doi înainte, într-o alee prin care obişnuia să treacă spre casă. (Nu este nevoie să spun că a încetat să mai meargă acasă pe drumul acela.) Am făcut câteva fotografii cu telefonul mobil. Acestea erau imaginile pe care le desena.

shadow2Deci ca să nu mai lungesc povestea, Isus a alungat demonii în timpul Lui pe pământ, lui Isus I s-au oferit de asemenea toate împărăţiile lumii de către domnul demonilor – Satan.

Demonii sunt reali. Oamenii văd OZN-uri şi extratereştri, iar eu cred cu tărie că aceştia sunt demoni.

Demonii pot să apară ca „îngeri de lumină”. Nu fiţi înşelaţi.

Apostolul Pavel spune:

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12)

shadow3Dacă vedeţi oameni umbre, sunt cu adevărat demonici. Ei sunt aici ca să ucidă, să fure şi să distrugă. Totuşi, Isus a venit să ne salveze pe noi, cei care suntem pierduţi. Pentru a învinge orice activitate demonică, este nevoie să-ţi pui credinţa în Isus şi să te rogi ca Dumnezeu să mustre cu Numele lui Isus răul cu care eşti confruntat.

Am auzit de unii care au văzut oameni umbre pe patul de moarte. Ca acesta să nu fie vreodată cazul tău, ESTE NEVOIE SĂ TE ROGI CA ISUS HRITOS SĂ VINĂ ÎN INIMA TA SĂ TE SALVEZE!

Să-ţi dai viaţa lui Dumnezeu şi să te eliberezi de Satan (Biblia spune că putem avea doar doi stăpâni, Dumnezeu sau răul din lume), să-L alegi pe Dumnezeu şi să urmezi paşii de mai jos. Nu ai nimic de pierdut şi ai totul de câştigat!

Maxwell Powers, I Have Seen A Demon. Have you? (Shadow People). Sursa: www.mychristianreflection.wordpress.com

Paralizia în somn şi oamenii umbre (duhurile rele)

23.12.2013

A experimentat cineva asta? Dormi şi ceva te trezeşte. După ce te trezeşti, realizezi că trupul îţi este imobilizat. Nu poţi mişca un muşchi şi nu poţi scoate un sunet. Se spune că se numeşte paralizie în somn şi că este produsă de spirite demonice, în principal de oamenii umbre. Eu am trecut prin paralizie în somn şi am văzut recent demonicul. L-am văzut în şase ocazii.

Prima dată a fost ceva ca un om băţ, cu un cap mare ca de extraterestru împotriva unui prădător. A doua oară a fost o figură umanoidă întunecată, cu ochi verzi strălucitori. Dar cei doi doar s-au uitat la mine de la o distanţă scurtă, eram treaz şi nu era paralizie.

Numărul 3 a fost când dormeam în camera fratelui meu de 11 ani. Aşternuse o pătură pe podea şi stătea întins acolo ca şi cum făcea camping, iar eu eram întins pe pat, într-o stare între somn şi trezie. Am simţit ca şi cum greutatea unui trup a venit peste mine, deci am crezut că fratele meu s-a decis să vină în pat, dar fiind adormit a căzut acolo şi m-a lovit, dar când m-am uitat în jos la fratele meu, era adormit pe podea, unde se dusese. Atunci am realizat că eram într-o stare de paralizie gravă. Când m-am uitat în sus, am văzut acel lucru umanoid întunecat, de culoarea nisipului, lângă pat şi în faţa mea. Tot ce avea erau ochii verzi, şi arăta ca o corcitură între ceva din „Harry Potter” şi „Mumia”. Precum am spus, trupul îmi era îngheţat, nu mă puteam mişca, nu puteam vorbi. Am început doar să mă rog în capul meu, iar lucrul acela întunecat, de culoarea nisipului, a plutit şi a dispărut.

A patra oară a fost trei zile mai târziu. Am văzut acel lucru într-un vis. Era în forma unui copil mic, negru ca smoala, fără faţă şi cu şase picioare. Mi-a făcut pielea de găină. Imediat m-am trezit într-o stare de paralizie gravă. Am continuat să aud mârâituri şi şoapte chiar în urechile mele. Am început să mă rog şi au devenit violente. Am simţit că ceva a început să mă apese pe burtă şi gât, mi-am pierdut controlul mâinilor, se mişcau de unele singure, degetele au continuat să mi se îndoaie singure, iar eu doar am început să mă rog, şi după câteva minute acel ceva a plecat.

Numărul 5 a început ca un vis legat de acele fiinţe, apoi, când m-am trezit într-o stare de paralizie severă, când m-am uitat la corpul entităţii, era transparent şi întunecat, şi avea faţa ca a fratelui meu de 11 ani. Când m-am rugat, a devenit agitată. Am simţit ca şi cum o mână mare îmi apăsa burta şi a venit o senzaţie de sufocare, dar atacul nu a fost atât de lung ca al patrulea.

Ultimul pe care l-am văzut a fost acum două săptămâni. Dormeam, după ce venisem acasă de la lucru. Încă o dată paralizie, corpul era uman, gri, iar capul era mare, ochii acoperiţi, avea urechi ascuţite şi colţi frumoşi. Am început să mă rog. Am avut obişnuita senzaţie de sufocare, apoi a dispărut.

Dar cumva am început să dobândesc abilitatea de a le simţi prezenţa. Mai întâi începe ca o rafală de vânt în cameră, pentru o fracţiune de secundă, apoi locul devine complet tăcut (ca atunci când îţi pui căşti în urechi, dar fără să asculţi ceva, felul cum sună înăbuşit, asta numesc eu complet tăcut), şi ţi se face pielea găinii, simţi vibraţii puternice în acel loc, o căldură puternică sau o răceală bruscă pe piele (eu când simt răceala am coşmaruri, iar când simt căldură, mă trezesc la un atac fizic). A avut cineva experienţe similare?

OK, cei mai mulţi spun că nu este ceva spiritual şi că visam, fără să fiu complet treaz. Atunci cum explicaţi că în întâmplările 1 şi 2 nu eram adormit, eram treaz? Am văzut un om băţ în timp ce şedea pe veranda din spate, fără să fiu deloc adormit. S-a uitat la mine şi a fugit în spate. A doua oară a fost la serviciu. Încărcam bunuri pe cărucior, când m-am întors lucrul era chiar în spatele căruciorului meu, doar uitându-se la mine. Era mic, mai mult ca la o depărtare de un braţ. Dacă sunt ocupat cu lucrul, când aş avea timp să visez aşa ceva?

Deci am făcut cercetări despre paralizia în somn şi spiritele care o cauzează. Cele mai obişnuite sunt oamenii umbre, ei se hrănesc cu emoţii negative ca gelozia şi teama, al doilea este omul cu pălăria, imaginea întunecată ca o persoană umbră, dar poartă o pălărie de fetru şi o pelerină. Se spune că există o diferenţă între oamenii umbre şi omul cu pălăria, dar am uitat care. Următoarea este bătrâna baborniţă. Victimele raportează că au văzut o femeie bătrână îmbrăcată în zdrenţe. Ceea ce face ea în mod obişnuit este să stea pe pieptul victimelor paralizate şi să le dea coşmaruri. Apoi sunt spiritele feminine succubus, care fac sex cu bărbaţii care dorm, inccubus este opusul lor.

Sursa: www.christianforums.com

A văzut cineva oameni umbre, sau vreun fel de demon, sau a avut cineva o experienţă ciudată (latura întunecată)?

În calitate de creştin v-aş recomanda cu tărie să nu cercetaţi mai profund aşa ceva. Îngăduiţi-mă să vă avertizez, ca un tovarăş creştin, că de fapt asta m-a făcut să dau de necaz, fiindcă părea cu adevărat interesant şi aşa mai departe. Trebuie să vă avertizez, ar putea să vă provoace un fel de paralizie în somn, doar că nu ar fi halucinaţie. Înţeleg că necreştinii găsesc greu de crezut un asemenea lucru.

Anyone ever saw shadow people, or any kind of demon, or weird experience (dark side)? Sursa: www.forum.sa-mp.com

Clic pe linkurile de mai jos!

Paralizia în somn este activitate demonică

Demonii nopţii şi paralizia în somn – Eliberare şi libertate

12 moduri de a opri activitatea demonică, bântuirile şi manifestările spirituale

Vindecat de coşmaruri

13 comments

  1. Denis says:

    Eu omul cu pălărie l-am visat! Trebuie să spun că treceam printr-o perioadă foarte grea cu care mă confrunt şi acuma! Eram supărat că nu îmi mergea bine, nimic nu aveam pic de satisfacţie şi fericire în viaţă, toate mergeau pe dos! Nu vroiam să văd pe nimeni, prietenii nu mă mai interesau deoarece erau falşi şi profitori, era o perioadă în care mi-am dat seama sau cel puţin mi se părea că am greşit totul în viaţă! Chiar dacă eu mi-am iubit prietenii ca fraţii şi i-am tratat de asemenea! Eram aşa de supărat încât mă gândeam: „Oare ce am făcut de Dumnezeu nu vrea să mă ajute?” „De ce îmi merge aşa greu de parcă Dumnezeu nu există pentru mine” În timpul acela ieşeam cu gaşca, care nu credea în Dumnezeu!

    Eu vreau să spun că de mic am stat cu bunicii pentru că mama lucra în afara ţării. Bunica mea întotdeauna îmi vorbea de Dumnezeu, aşa că de mic am crezut şi îmi era frică de judecata Lui dacă greşeam, sau vorbeam urât, toate acele chestii care sunt păcat să le faci, dar în acelaşi timp Îl iubeam aşa cum bunica mă învăţase şi îmi plăcea ideea că El este Tatăl Nostru atât de mult, încât de câte ori eram singur şi mă plimbam prin grădină la bunica mă gândeam mereu la El, ba chiar şi vorbeam cu El în gândul meu şi Îi spuneam Tată! Asta poate şi pentru ca nu am avut tată, pentru că ai mei au divorţat când eram mic şi tata a plecat. Oricum mergeam mereu la biserică cu bunica mea, în fiecare duminică şi la toate zilele sfinte şi chiar îmi plăcea, ascultam slujba, şi apoi ieşeam în curtea bisericii şi mă jucam cu toţi copiii care veneau! Vă povestesc asta ca să vă daţi seama cât credeam în Dumnezeu şi ce a putut să mi se întâmple! Când m-am făcut mai măricel mama m-a luat cu ea în Italia şi de atunci nu am mai fost la biserică, ne-am pierdut obişnuinţa, nu m-am mai rugat seara şi tot aşa!

    Să revenim la vis!! Cum spuneam, ieşeam cu o gaşcă care nu credea în Dumnezeu, chiar unul dintre ei mi-a spus că cei care cred în Dumnezeu o fac doar pentru nevoia de a crede în ceva! Eu totuşi i-am zis că eu cred, chiar dacă în gândul meu ziceam: „Da’ este ciudat a crede în Dumnezeu când îmi merge aşa prost!” Uite aşa în perioada aceea când îmi mergea aşa greu, am început să am îndoieli faţă de existenţa Domnului. Am zis: „Şi dacă Dumnezeu cu adevărat nu există?” „Dacă eu stau ca prostu’ şi mă rog să îmi fie bine, şi Dumnezeu nu există?” Aveam o icoană cu Maica Domnului în sufragerie, la care din când în când mă închinam când treceam prin faţa ei, dar atunci renunţasem şi la asta!

    După doua zile sau trei, nu îmi aduc aminte bine oricum nu mai mult, noaptea am VISAT: Intram într-o casă veche bătrânească foarte veche, casa era făcută cu pământ, acele case vechi care aveau străbuni noştri, sigur cineva din voi are o idee despre ce vorbesc. Nu am văzut toată casa ci doar o camera, bucătăria, era mică, pe jumătate dacă ne gândim la o camera normală nu mare. Vreau să spun că se simţea un miros de casă veche şi un miros de praf şi închis! În camera asta în bucătărie era un aragaz vechi cu o oală pe el, de fapt un TUCI mai exact, TUCIUL era acoperit cu capac! FIŢI ATENŢI!! Lângă tuci stătea un om cu pălărie şi pardesiu EXACT cum este acela de sus desenat, doar că nu era umbră, pălărie şi hainele de pe el erau de culoare MARO deschis! Faţa lui era UMBRĂ, nu avea faţă, părea un întuneric adânc, stătea cu mâinile în buzunar! Eu mă apropiam de aragaz şi în mintea mea îmi spuneam, adică aşa gândeam: „Du-te acolo şi ridică capacul şi spune că faci pactul, şi ai să vezi că o să fie bine!!” În timp ce mă apropiam, el era în stânga mea, stătea cu mâinile în buzunar, aştepta să fac pactul acesta, nu ştiam despre ce pact era vorba dar vreau sa va spun că eram foarte tentat, la cât îmi mergea greu. Când am ajuns la TUCI şi am ridicat capacul să fac pactul, înăuntru era ceva ca magma de vulcan, aşa de roşie şi aprinsă! În momentul acela am înţeles că era ceva necurat, dar L-am ales pe Dumnezeu şi mi-am făcut cruce cu limba. Atunci în dreapta mea a apărut o femeie îmbrăcată în alb, părea ca o zână, avea o vestă albă ca de mireasă şi peste, o haina albă subţire şi transparentă ca perdeaua, ca să vă explic bine! Nu a făcut nimic, dar s-a uitat la mine şi a surâs! Apoi m-am trezit şi am ştiut că m-a încercat râul şi am cerut iertare Domnului!

    Vreau să spun că sunt îngrozit la cât seamănă pălăria de sus, primul desen, cu aceea din vis. Sa nu vă pierdeţi încrederea niciodată, cum mi s-a întâmplat mie!! Oricât de greu vă este, pentru că Dumnezeu are grijă de noi să ne fie bine, după voia Lui, la timpul Lui, la mine încă nu a venit acel timp, dar am încredere şi voi accepta voia Domnului!

  2. eliza girlau says:

    Am citit această pagină acum şi vreau să vă spun că nu ştiam că ce vedeam de la vârsta de 5 ani poate fi real. Începusem să mă învăţ cu ce vedeam în fiecare seară şi în fiecare zi sau cu ce auzeam şi simţeam şi cu visele. Bunica mea a crezut mereu ce vedeam, ştia ce-i cu mine. Şi pe lângă asta, nu ştiu cât de important e să spun, când am fost născută, mama spunea că m-am născut cu un semn în frunte, după care a dispărut la scurt timp. Să nu vă mai spun că până la vârsta de 3 ani aveam ochii lipiţi şi îmi curgea sânge pe nas şi urechi, pe lângă asta aveam bube mari pe picioare şi nu puteam merge. Tot până la 3 ani, orice mâncam sau beam, vomitam.

    Voi spune că totul a început la o vârstă foarte mică, 5 ani, când vedeam lucruri care nu erau din lumea noastră, auzeam voci, aveam vise care, după scurt timp, deveneau reale, aveam presimţiri. În fiecare seară erau prezenţe negre în jurul familiei mele. Vreau să spun, când aceste prezenţe negre apar, se întâmplă mereu ceva rău, cum ar fi boală, moarte, despărţire sau veşti rele. Sunt ani de zile de când am această lume neştiută de toţi, în jurul meu.

    Într-o seară, pe când aveam 14 ani, o umbră s-a pus pe pieptul meu şi a doua zi m-am trezit bolnavă, şi cu o febra de 40. Am fost dusă de urgenţă la doctor şi mi s-a spus că puteam muri. Am stat în spital trei luni.

    Aş vrea să mai pot continua, să vă dau mai multe detalii despre ce văd de ani de zile, dar pot spune că pe mine m-au ajutat, dar mi-au făcut şi rău. Am plătit, pierzând mereu pe cineva drag mie. De multe ori mi-e frică să iubesc lumea, ca după aia să nu-i pierd.

    O zi bună tuturor şi ne vom scrie curând!

    Eliza

  3. eliza girlau says:

    Da, pot spune doar aşa, că Dumnezeu există şi eu am credinţă în El. Nu m-a lăsat niciodată singură, când cei dragi m-au abandonat doar pentru că au simţit că sunt diversă de ei. DA, pot spune că sunt diversă încă din ziua când am venit pe lume. Eu nu cred că tot ce văd şi simt, toate acele lucruri urâte sau chiar bune, sunt pentru că nu am încredere în El, sunt doar pentru că am prea multă încredere în El, şi vor fi mereu persoane şi lucruri să-mi oprească credinţa. Sunt pusă la probă în fiecare zi din viaţa mea. Au încercat să mă sperie, să las iubirea pe care o am. Nu e nevoie să zicem că dacă vedem umbre sau etc. trebuie să credem în Dumnezeu. Este doar pentru că noi suntem fii lui Dumnezeu şi suntem vânaţi să pierdem iubirea asta. Nu vă speriaţi de ce vedeţi, sunt probe şi ispite, pentru a pierde iubirea pentru El. Noi suntem iubiţi de Dumnezeu, El e doar iubire şi atâta. Nu e durere sau frică. Vă spun, încercaţi să simţiţi cu inima, nu cu frică sau neîncredere în voi. IUBIŢI-VĂ mai mult şi fiţi uniţi, vezi vedea că orice rău dispare. O zi cât mai plăcută! ELIZA

  4. Filimon Vlad says:

    Eu l-am văzut pe omul cu pălărie prin oglinzi şi exact cum am citit în aceste articole.

    M-am adaptat să văd la întuneric şi nu am aprins becul, ca să mă conving de ceea ce văd. Vedeam o mână de demon, care freca marginea uşii de la debara, şi chestii negre ce pluteau prin aer. Auzeam şoapte care complotau împotriva mea, auzeam voci de demoni care făceau sex la mine în hol, şi grohăituri din tavan. Când urmăream aceste umbre, ele se deplasau şi se ascundeau după oglinzile de la uşi. Stăteam cu cuțitul în mână şi încercam să distrug aceste lucruri, deşi nu am fost atacat fizic de aceste finite malefice, doar psihic mă torturau şi se jucau cu mine, făcându-mă să mă plimb ca un nebun prin toată casa. Mă strigau pe nume şi îşi modificau vocea, făcându-mă să o aud pe sora mea cum plânge. Omul cu pălărie mă supraveghea din balcon ce fac, şi eu îl vedeam prin ecranul de la televizor care era stins, deşi peste tot era întuneric, fiind noapte. În ecranul de la televizor vedeam o uşă paranomală prin geamurile de la balcon… acea uşă fiind în balcon. Când mă concentram să îl văd, el închidea uşa aia şi mă pândea cu ochii prin spaţiul puţin pe care îl lăsa. După ce au ajuns acasă mama şi sora mea, îi vedeam pe demoni tot prin ecranul de la televizor, cum se târau în patru labe şi se îndreptau spre hol, ca să iasă pe uşa de la intrare.

    Aceste umbre cunosc persoanele pe care le cunoşti şi tu; şi vorbesc cu vocea lor, făcându-te să ai senzaţia că ai înnebunit. Ele cunosc ce cunoşti şi cunosc persoanele pe care le cunoşti şi tu şi încearcă să te facă să te apropii de satana şi să îţi pierzi credinţa. Aceste umbre le vedeam când trăgeam prafuri pe nas sau pastile, pe care le sfărmițam în cantităţi mari.

    Înainte de astea am avut o experienţă, rugându-mă la Domnul când mama mea era să moară, şi am simțit mângâierea Lui pe podul palmei stângi, făcându-mă să realizez că rugăciunea mea pentru mama a avut efect şi că a ascultat-o.

    Lumea îngerilor şi lumea demonilor există şi poţi să deschizi căi către aceste lumi, prin ceea ce faci. Rugaţi-vă neîncetat Domnului, căci El e sfânt şi drept şi bun! Încă nu sunt pe calea cea dreaptă şi mă întreb de ce nu mă pocăiesc, după aceste experienţe pe care le-am avut. Am început să citesc Biblia şi sper să Îl pot primi pe Isus în inima mea şi să fiu botezat cu Duh Sfânt, nu cu apariţii de demoni. Căci dacă faci lucruri prin care îl venerezi pe satana, fără să îţi dai seama, poţi să ajungi să fii chiar posedat de demonii lui Satan.

    • Admin says:

      Bine ai venit pe site-ul nostru, Filimon. Ceea ce vedeai tu când erai sub influența drogurilor erau demoni. Există o legătură între vederea demonilor și abuzul de droguri.

  5. sonya says:

    Şi eu am trăit aşa ceva. Într-o noapte la ora 12:05, o umbră s-a ridicat de deasupra fiului meu de doar 9 luni, el a început să ţipe, acela a fost momentul în care m-am trezit şi am văzut cum acea umbră se ridică spre tavan… Da, şi simţeam că nu pot vorbi sau mişca. A fost înfiorător.

  6. amalia says:

    Eu am trăit o astfel de întâmplare în timpul pronunţări divorţului alor mei. Totul se petrecea în jurul orei 3 dimineaţa. Pur şi simplu am „paralizat”. Aveam cam 11 ani, acum am 20. Ce înseamnă acea paralizie? Stăteam în pat fără a avea glas, întinsă, şi nu puteam să mişc nici măcar un deget de la o mână. Era şi mama mea lângă mine, dormind. Îmi doream să o pot trezi. La un moment dat am reuşit, a aprins becul, şi o siluetă neagră, neagră, a dispărut de lângă pat către dulap, aşa repede ca un fulger. Am dormit cu becul aprins trei zile. Mama aducea tămâie şi tot ce trebuie să sfinţească, dar o săptămână mai târziu am păţit acelaşi lucru. Însă de data asta a văzut-o şi mama. Până în momentul în care a văzut-o şi ea, pur şi simplu îmi era teamă că înnebunesc sau că îşi pune amprenta stresul, la o vârstă fragedă, pe mintea mea… Deşi eu cred că a fost totul real, nu are cum să fie doar în mintea ta din moment ce vede şi cel de lângă tine. În perioada aia, fiind mică, mă rugam seară de seară… dar s-a întâmplat. Asta rămâne mereu în mintea mea!

    • Admin says:

      Silueta neagră pe care ați văzut-o tu și mama ta era un om umbră. Poți căuta pe site articolele despre oamenii umbră, dacă vrei să afli mai multe despre ei.

  7. Monica says:

    Bună dimineaţa. Am citit articolul dumneavoastră în legătură cu oamenii umbre. Culmea, nu sunt nebună, sunt chiar ok, dar mi s-a întâmplat chiar mie să văd acea umbră neagră. Într-o dimineaţă m-am trezit în pat imobilizată, nu puteam vorbi, nu puteam să mă mişc şi vedeam ceva în spate, sus pe perete, ca o umbră neagră, fum, nici nu ştiu ce era. Culmea, nu ştiu cum, în momentul acela, imediat am început să rostesc rugăciunea „Tatăl nostru”. Nu mă întrebaţi cum, nici eu nu înţeleg. A fost din instinct, cred, iar umbra a dispărut!!! A fost ceva oribil, credeţi-mă, să nu poţi să vorbeşti, să nu poţi să te mişti. Iar pe urmă, foarte speriată, am căutat pe google ce înseamnă şi am dat de site-ul dv. Am crezut că o iau razna, jur! Nici acum nu pot să cred ce mi s-a întâmplat.

  8. samuel says:

    Pocăiți-vă, fraţilor, dați-vă la o parte povara păcatului de pe spate cã e grea, lăsaţi lumea asta, urmați-L pe Hristos! În rai e sărbătoare şi bucurie când intră un suflet pe poarta sfântă a apostolului Petru.

    Nu vă mai preocupaţi timpul cu cărţi satanice, pentru că sunt făcute să vă inducă în frică şi teroare. Rugați-vă mai mult Mielului sfânt, ce S-a sacrificat cu iubire şi compasiune pentru iertarea păcatelor noastre. Prin Hristos ne găsim pacea, liniştea de care au nevoie sufletele noastre. Domnul Isus să vă binecuvânteze şi să vă dea viaţă lungă!

    Vă mai dau un sfat. Isus i-a zis lui Simon zis Petru că-l va face pescar de oameni, aşa să vă faceţi şi voi, am încredere în voi. Lăsaţi icoanele, desenele astea sunt un fel de idolatrie. Dacă vă rugaţi lui Hristos nu vă trebuie un desen lângă voi, trebuie să-L aveţi în inimă, asta e esenţialul.

    Cât despre preoţi, sunt nişte oameni ca noi, nu sunt sfinţi, şi ei păcătuiesc. Arsenie Boca e în iad, adevăr vă grăiesc, acest om e în iad, fiindcă a vindecat oameni cu ajutorul Diavolului şi în ziua de azi în România din cauza Boca multe suflete sunt pierdute. Nu vă mai rugaţi oamenilor, ei s-ar putea să fie în iad şi voi vă rugaţi la ei. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, Fiului Său şi Duhului Sfânt, atât.

    Domnul să ne ajute! Și nu căutaţi averi pe lumea asta, praful şi moliile se aleg de ele. Strângeți-vă averi în cer, prin fapte bune şi milostenie. Sper să mă înţelegeţi.

    • Admin says:

      1) Prin îndemnul la pocăință sugerezi că ortodocșii ar trebui să renunțe la religia lor pentru religia ta? La ce fel de pocăință te referi?

      2) Ce înțelegi prin: lăsați lumea asta, urmați-L pe Histos? Încearcă în răspunsul tău să lași limbajul de lemn evanghelic și să te exprimi normal, ca să înțeleagă oamenii ce vrei să spui.

      3) La ce cărți satanice pe care chipurile le-ar citi cititorii acestei postări te referi?

      4) Nu există „poarta sfântă a apostolului Petru”. De unde ai scos asta?

      5) De unde știi tu unde e acum Arsenie Boca? De unde până unde „adevăr grăiești” tu?

  9. gabriel says:

    Oameni buni, o să vă zi ceva şi sper să nu vă deranjez.
    1. Voi vă ocupaţi timpul pe site-uri în care analizaţi demoni, vă pierdeţi viaţa.
    2. Decât să analizaţi asta în timpul liber, rugați-vă Domnului, urmați-L pe Hristos! Dacă sunteţi ai lui Hristos aceste umbre nu au putere asupra voastră.
    3. Şi eu am trecut prin experienţa asta oribilă, dar după am conștienzat că în viaţa mea lipseşte Dumnezeu, după ce am meditat, am citit Biblia, am cerut sângele Domnului peste mine şi gata, nu mi mi se întâmplă nimic.
    4. Când dormiţi nu trebuie să staţi cu faţa în jos sau la perete. Daţi drumul la geam cinci minute să între aer, pentru că dificultatea respiratorie duce la paralizie în somn.
    5. Rugați-vă, meditaţi, citiţi Evanghelia lui Hristos.
    6. Fără filme horror!
    7. Când vi se mai întâmplă această paralizie în somn, ziceţi în gând aşa: „De ce vii la mine? Eu sunt spălat cu sângele lui Hristos! Îţi poruncesc în Numele Domnului să pleci acum!”
    8. Rugați-vă!
    9. Rugați-vă!
    10. Aveţi credinţă!

  10. claudiu says:

    Şi în viaţa mea am întâlnit această entitate cu pălărie. Într-o zi când ieșeam pe uşa de la bar, am văzut în curte o figură misterioasă fără chip, cu o siluetă conturată neagră de bărbat, cu pălărie şi mantie. Am vrut să țip, am crezut că e vreun hoţ, dar eram complet paralizat, nu puteam să fac absolut nimic. Cred că avea 13-14 ani. După ce a sărit gardul am putut să mă mişc.

    Încă o întâmplare a avut iar un inpact în viaţa mea. În timp ce dormeam, m-am trezit deodată într-o paralizie, dar complet conştient de toate ce se întâmplau şi treaz perfect, şi ochi mei, din prima clipă cum i-am deschis, au fost adaptaţi la întuneric. Am văzut aceeaşi silueta de bărat negru, cu pălărie. Dormeam pe mână şi o ţineam întinsă, m-am concentrat foarte mult să strâng degetele, dar nu reuşeam să fac cruce cu limba, nimic nu puteam să fac, eram complet paralizat. Și mă uitam la el cum se uita în jur şi mă căuta parcă cineva. M-a paralizat ca să nu mă găsească. Se uita în toate direcţile, dar nu mă vedea deloc, şi după ce am simţit că a plecat, deodată am putut să mă mişc şi uşa de la dormitor era deschisă, şi o încuiasem. Asta s-a întâmplat pe la 18-19 ani.

    Iar ultima, cea mai recentă, de acuma 4 luni. Am fost la fratele meu în Londra şi, în timp ce dormeam pe saltea jos, ceva m-a apucat de picior , eu am dat cu piciorul în mână, zicând „Lasă miștourile!”, crezând că e fratele meu, şi mi-a dat drumul. Ridicandu-mă din pat, văd că fratele meu şi cu iubita lui dormeau. Atunci m-a luat panică puţin şi când am pus mâna pe piciorul meu. Atunci a fost momentul când m-a luat panica total, deoarece mâna care a fost pe piciorul meu era imensă. Ca să vă puteţi închipui, era ca şi cum ai strânge un deget de al tău cu mâna, aşa am simţit eu pe picior. Nu ştiu ce a fost.

    Nu am pus drog în gură în viaţa mea, sunt la facultate, de obicei mie nu îmi e frică.

    Și ultima fază care mi se întâmplă des. Când vin noaptea spre casă, încep să se stîngă luminile când mă uit la ele, şi după ce trec de ele se aprind. Nu ştiu ce se întâmplă, dar trăim într-o lume din ce în ce mai nebună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *